Nicole Cherry a dezvăluit numele pe care l-a ales pentru fetița ei: ”Mi-a apărut într-un vis”

Publicat: 30/08/2021 | 11:13
sursa FOTO: Instagram

Așteptarea a luat sfârșit! Nicole Cherry le-a dezvăluit fanilor ce nume a ales pentru fetița ei, care va veni pe lume în luna decembrie.

Nicole Cherry va deveni mămică pentru prima oară și este în culmea fericirii! De când a dat marea veste, artista este mult mai activă în mediul online și își ține fanii la curent cu toate lucrurile prin care trece în această perioadă. În luna decembrie, artista o va aduce pe lume pe fetița ei și abia așteaptă marele eveniment.

Curioși din fire, fanii au întrebat-o pe Nicole Cherry în nenumărate rânduri ce nume a ales pentru fetița sa. Și, iată, că așteptarea a luat acum sfârșit! Cântăreața a dezvăluit că numele i-a apărut în vis.

”Abia am așteptat momentul ăsta, în care să le spun tuturor numele (râde). Că am fost întrebată mereu dacă ne-am gândit la nume și mereu le spuneam oamenilor că nu pot spune încă. Anastasia Popa. Anastasiaaaaaa mea! Iar numele Anastasia mi-a apărut într-un vis”, a declarat Nicole Cherry pentru VIVA!

Cum au reacționat părinții lui Nicole Cherry

A spus de nenumărate ori că își dorește să devină mămică și iată că visul ei s-a îndeplinit! În câteva luni, Nicole Cherry va aduce pe lume o fetiță. Artista are o relație specială cu părinții ei, iar când au aflat aceștia că vor deveni bunici s-au bucurat nespus de mult. (CITEȘTE ȘI: CINE ESTE ȘI CU CE SE OCUPĂ FLORIN POPA, IUBITUL LUI NICOLE CHERRY. PUȚINI SUNT CEI CARE ȘTIU)

Cei doi au susținut-o necondiționat atât în carieră, cât și în viața personală: ”Părinții mei s-au bucurat foarte mult! Am cei mai fantastici părinți, care sunt alături de mine si mă susțin necondiționat”a mărturisit cântăreața.