Nicoleta Voica, trei căsătorii de coşmar! Artista a fost înşelată de soţi: ”Am iertat ce n-a iertat nimeni”

De: Cancan
Publicat: 05/07/2017 | 19:13

Nicoleta Voica are la activ trei căsnicii ratate. Artista a mărturisit că prima dată s-a căsătorit la vârsta de 18 ani, după ce şi-a aşteptat un an şi şase luni iubitul plecat în armată.

”Am scris 2806 de scrisori cât era în armată. Când s-a întors, ne-am căsătorit şi ne certam întruna. Înainte de nuntă, ne-am certat şi i-am zis lui tata că nu mă mai mărit. Ne-am căsătorit certaţi, la vreo săptămână, două ne-am vorbit. Trei ani a durat căsnicia. Am fost tineri, proşti. Eu plecam foarte mult în străinătate, omul singur, cu cea mai bună prietenă a mea. Vina a fost a mea, eu nu îi condamn. Am plecat mai devreme din sala de repetiţii şi l-am vazut pe dumnealui pupându-se cu… Era prietenă bună, dansatoare. Am plecat în Olanda şi am venit cu trei zile mai devreme. Când deschid uşa, tot ea, într-un desuu al meu”, a povestit Nicoleta Voica.

Artista a spus că a doua oară s-a căsătorit cu un american, ”un domn foarte fain”, din cauza căruia însă a suferit foarte mult: ”În acea perioadă a murit un frate de-al meu. N-am mai ajuns cu proteza fratelui meu că a murit. Nu am mai ajuns din cauza soacrei, care mi-a ascuns greencard-ul. Am plecat la New York şi a durat mult până le-am demonstrat că nu m-am căsătorit pentru acte”.

Nici a treia căsnicie nu a fost una cu noroc pentru Nicoleta Voica: ”S-a căsătorit fata mea, am venit să-i fac nuntă. Am cunoscut un bărbat frumos, toată viaţa lui a fost colecţionar de… iubiri. Ne-am căsătorit şi a fost foarte sincer la început: «Scumpo, niciodată nu am fost cu o singură femeie, am fost cu două, trei. Cu tine vreau să fiu altfel». Pe oriunde mergeam erau situaţii penibile. Am suportat una, două, trei, patru, cinci. Am sunat-o pe una, o studentă. L-am sunat şi pe el, i-am chemat la restaurant pe amândoi. Papucii ei erau tociţi, îmi venea să plâng. Ne-am împăcat iar, am iertat ce n-a iertat nimeni în lumea asta. Fiica mea zice ca sunt botulistă. Arătam foarte bine împreună, era un bărbat bine. L-am învăţat multe şi aplică cu urmatoarea. Probabil că cu asta nu mai calcă strâmb”.

Artista a mărturisit însă că încă mai speră că va veni ziua în care-şi va găsi jumătatea: ”Cred că Dumnezeu a creat suflete-pereche. Nu vreau să închid ochii până nu îl găsesc. Asta le zic şi fetelor, că nu trebuie să-şi piardă speranţa. Eu nu am fost tocmai bună, dacă nu taxez, nu sunt eu. Încerc să fiu mai bună şi să las sufletul să primească ce trimite divinitatea spre mine”.