Nicu Paleru este în doliu. Cântărețul și-a pierdut mama

De: Cancan
Publicat: 19/07/2021 | 12:12

Nicu Paleru este în doliu, mama sa a încetat din viață. Artistul a făcut anunțul trist pe o rețea de socializare, alături de o fotografie cu cea care i-a dat viață.

„Drum lin, Dumnezeu să te odihnească în pace scumpă mamă”, a scris Nicu Paleru pe Facebook.

Damne, mă las pe mâna ta

Nicu Paleru a suferit o lungă perioadă de depresie, mai ales după ce și-a pierdut averea și s-a luptat cu dependența de alcool. Însă, cu credință în Dumnezeu, a reușit să depășească cu succes acele momente dificile. Printre persoanele care l-au susținut necondiționat a fost și cea car ei-a dat viață, ajungând apoi să își cunoască partenera de viață care i-a dăruit o fetiță minunată.

„Am făcut şi excese, pe fondul unor greşeli. Pe la 37 de ani am pierdut tot, familie, casă, absolut tot. Am rămas şi cu nişte datorii, nu am jucat la jocuri de noroc, doar că am vrut mai mult decât trebuia. Atunci am zis, Doamne, mă las pe mâna ta. Şi acela a fost momentul în care mi-am dat seama că nu mai am putere. M-am apucat şi de băutură, era o formă de depresie, deznădejde. Apoi am cunoscut-o pe soţia mea într-un turneu în America”, a spus Nicu Paleru în urmă cu ceva timp, la Antena Stars.

Sursa foto: Nicu Paleru Facebook