Nicușor Dan, anunț îngrijorător: ”Bucureștenii vor avea parte de o iarnă grea”

Publicat: 05/10/2020 | 10:38

Nicușor Dan a făcut un anunț îngrijorător. Primarul General al Capitalei susține că bucureștenii vor avea parte de o iarnă grea deoarece sistemul de termoficare este mult mai prost decât cel de acum 3 sau 4 ani. 

Nicușor Dan va asigura stocuri pentru avariile care vor apărea, în timpul iernii, în sistemul de furnizare a apei calde și căldurii, până când vor putea fi reabilitate conductele, din bani europeni, la primăvară.

„O să urmeze o iarnă foarte grea, în care sistemul nostru este mult mai prost decât sistemul pe care l-am avut acum 3 sau 4 ani, în sensul că numărul de avarii e mult mai mare și fiecare bucureștean a văzut pe propria piele încă din această vară.

Și atunci suntem nevoiți, pentru că nu avem timp, de la preluarea mandatului până la începutul iernii avem cam o lună, tot ce putem face e să facem un management de avarie, astfel încât să avem un stoc de materiale cu care să putem interveni, să avem echipe cu care să putem interveni și aici nu sunt suficienți oamenii de la Termoenergetica și va trebui să facem niște contracte în regim de urgență cu companii private care să fie capabile și ele să intervină”, a declarat Nicușor Dan, la RTV.

În opinia lui, abia în primăvară ar putea fi înlocuite conductele vechi din sistemul de termoficare.

„La termoficare trebuie să accesăm acești bani europeni care sunt disponibili pentru București, pentru reabilitarea infrastructurii, pentru schimbarea cu tehnologii moderne a conductelor de pe inelul principal și să începem din primăvara asta să le schimbăm. Avem bani până în 2020. (…) Sunt conducte de 40-50 de ani vechime. Conducta nouă, din 1.000 de kilometri cât trebuie să schimbăm, s-a schimat un kilometru în acești 4 ani de mandat”, a mai spus Nicușor Dan.