Noi acuzatii in celebrul dosar „Elodia”. Cristian Cioaca, acuzat de profanare de morminte!

De: Cancan
Publicat: 08/05/2012 | 00:00
SIGURANTA. Audiat in mai multe randuri, Cristian Cioaca a iesit mereu zambitor din sediul Parchetului General

Potrivit unor surse din randul anchetatorilor, politistul Cristian Cioaca urmeaza sa fie trimis in judecata, la cinci ani de la disparitia sotiei sale, avocata Elodia Ghinescu, care, intre timp, a si fost declarata moarta de instanta, la cererea familiei. In acest sens, chiar daca politistii si procurorii nu au gasit cadavrul presupusei victime, Cioaca va fi judecat doar pe baza dovezilor adunate pana acum, probele de rezistenta fiind niste picaturi minuscule de sange descoperite in baie si pe tocul pistolului sau, aflat in portbagajul masinii. Anchetatorii sustin ca, pe langa acuzatia de omor deosebit de grav, Cristian Cioaca va fi nevoit sa dea explicatii si in cazul unei eventuale profanari de morminte. Aceasta noua acuzatie vine ca urmare a unei hotarari a CEDO, care condamna orice mutilare a cadavrului in cazul unei crime. Conform deciziei, autorii trebuie cercetati si trasi la raspundere intr-un dosar separat. In cazul lui Cioaca, acuzatia vine ca urmare a presupunerii procurorilor ca, dupa ce si-a omorat nevasta, politistul a taiat-o in mai multe bucati pentru a o face mai usor de transportat si a ingropat-o undeva. In plus, sursele noastre sustin ca Cioaca a fost chemat pentru o noua testare psihologica, insa a refuzat sa dea curs citatiei.