Noi amenzi pentru petrecăreți! Cât vor plăti cei care nu respectă regulile

Publicat: 03/12/2022 | 18:23
Sursă foto: Pixabay

Anunț neașteptat de la CCR (Curtea Constituțională a României). Vor intra în vigoare noi reglementări pentru iubitorii de petreceri. Ce se va schimba de anul viitor și cu cât vor fi amendați petrecăreții.

Mai exact, începând cu data de 13 ianuarie 2023, toți cei care vor organiza petreceri cu caracter privat și vor tulbura liniștea locuitorilor cu aparatură muzicală la intensitate maximă, vor fi sancționați, conform Legii 61/1991, aflată în vigoare. Doar că, lucrurile vor sta diferit de anul viitor. Mai exact, CCR susține că cei care poluează fonic atât în mediul urban, cât și rural, vor fi amendați, asta pentru că, până acum s-a făcut o discriminare între locuitorii din mediul urban și cei din mediul rural.

Decizia CCR privind amendarea celor care poluează fonic

Redăm integral, mai jos, decizia CCR referitoare la amendarea tuturor celor care organizează petreceri private și deranjează mediul în care locuiesc.

„Admite excepția de neconstituționalitate ridicată direct de Avocatul Poporului şi constată că sintagma „în mediul urban” din cuprinsul art.2 pct.27) din Legea nr.61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii şi liniștii publice este neconstituțională.

Curtea reține că între locuitorii din mediul urban și aceia din mediul rural se creează o inegalitate sub aspectul ocrotirii uneia dintre componentele dreptului la viață privată, și anume garantarea liniștii în spațiul de locuit, o discriminare care nu are la bază un criteriu obiectiv și rațional de vreme ce rezultatul faptei ilicite – tulburarea liniștii – este același pentru toți locuitorii, indiferent că locuiesc în mediul rural sau urban.

Curtea constată, însă, că legiuitorul nu a garantat egalitatea persoanelor care beneficiază de respectarea dreptului constituțional la ocrotirea vieții private sub aspectul desfășurării sale în liniște – adică fără a fi supusă unui nivel de zgomot excesiv –, calificând drept contravenții numai faptele săvârșite în mediul urban, ce deranjează persoanele care își au locuința acolo.

Ca urmare a acestei distincții între persoanele care locuiesc în mediul rural și cele care locuiesc în mediul urban se creează o inegalitate sub aspectul uneia dintre garanțiile dreptului la ocrotirea vieții private”, se arată în Decizia CCR nr. 368/2022.

Petrecerile zgomotoase vor fi amendate, indiferent că au loc în mediul urban sau rural / (foto: Facebook)

(CITEȘTE ȘI: Vești proaste pentru românii care stau la bloc. Se dau amenzi usturătoare dacă faci asta)

Cât vor costa amenzile

Astfel, potrivit noii decizii CCR, cei care vor încălca prevederile aflate în vigoare, riscă amenzi cuprinse între 3.000 și 6.000 de lei, sau prestarea a 100-150 de ore de activități în folosul comunității, dacă vor organiza petreceri private zgomotoase.