Noi dezvăluiri în cazul Colțescu, făcute de antrenorul turc Okan Buruk

Publicat: 14/12/2020 | 10:27

Mulți s-au grăbit să sară la gâtul lui Sebastian Colțescu, după evenimentele petrecute în timpul meciului dintre PSG și Istanbul Bașakșehir din Champions League, de marți. Însă niciun organism de presă de la noi nu a prezentat ultimele declarații ale antrenorului turcilor, Okan Buruk, din interviul acordat cotidianului francez L’Equipe în ediția de sâmbătă, deși aveau toate mijloacele necesare. Așa cum se va observa în cele ce urmează, cei de la Istanbul erau montați împotriva brigăzii de arbitri români încă dinaintea partidei de pe Parc des Princes. Și deși afirmă că turcii vor să își arate umanitatea și că greșeala este umană, același Okan Buruk încheie apoteotic: „Sper că va fi un înainte și un după. Nu îmi imaginez că așa ceva se va mai repeta!”

– La patru zile distanță, cum vedeți acum evenimentele de marți?

– A fost ceva cu totul special. A fost o experiență pentru toți. A atras atenția tuturor în Turcia. A fost o seară foarte dificilă.

– Povestiți-ne cele zece minute care au dus la părăsirea terenului de către jucători.

– Trebuie înțeles și contextul. Când am jucat împotriva lui Man. United (1-4, pe 24 noiembrie), erau aceiași trei arbitri (Ovidiu Hațegan și asistenții Octavian Șovre și Sebastian Gheorghe). Cel de-al patrulea (Sebastian Colțescu) era diferit. Nu am fost deloc bucuroși să îi reîntâlnim pentru că nu au fost echitabili în acea seară. Și apoi, au reînceput: două cartonașe arătate jucătorilor noștri (în minutele 10 și 12). PSG (prin Presnel Kimpembe) a comis un fault la care arbitrul a fluierat fault fără a arăta și cartonașul galben. În acel moment, Achille Webo i-a spus: De ce nu îi dați cartonaș? E important să precizez că Webo nu a adus injurii. Apoi, al patrulea arbitru pronunță acel cuvânt, negru. Un cuvânt pe care nu trebuia să-l spună sub nicio formă. Arbitrul principal trebuia să reacționeze primul fără a mai aștepta ca noi să ne exprimăm furia.

– Ați auzit termenul utilizat?

– Da. Urmăriți imaginile, am reacționat imediat. Webo, de asemenea. Nu am fost singurii care am auzit și toți am reacționat în aceeași manieră. Chiar și Neymar și Mbappe. Mi-au spus că este inacceptabil. Și imediat am spus că nu vrem să continuăm cu acest arbitru.

– Sebastian Colțescu s-a justificat explicând că termenul negru înseamnă negru în română și nu este insultător în esența lui.

– Nu este convingător. În întreaga lume, indiferent de limbă, când pronunțați acest cuvânt știți că are o semnificație peiorativă. În România, dacă este pronunțat acest cuvânt, mă gândesc că oamenii îl percep ca fiind ceva rău. Apoi, noi suntem într-o competiție internațională și trebuia să îl desemneze pe Achille Webo într-o altă manieră. Iar arbitrul să spună: Omul de acolo, persoana de acolo, nu ăla negru. Asta este inacceptabil.

– Cum vi s-a părut poziția lui Demba Ba și dorința lui de a-i convinge pe jucători să părăsească terenul?

– Demba este foarte sensibil. S-a implicat mult în acest subiect. Este un lider care nu ezită să ia cuvântul. Nu m-a surprins să-l văd reacționând astfel.

– În vestiar, decizia de a nu relua jocul a fost unanimă?

– Am avut jucători foarte afectați care nu au vrut să continue chiar dacă al patrulea arbitru ar fi fost schimbat. Erau furioși și voiau să își arate disconfortul. Singurul lucru pe care l-am solicitat a fost să acționăm în echipă. Nu voiam ca grupul să fie divizat. Am vorbit și cu președintele Goksel Gumusdag și ne-a întrebat dacă vrem să revenim pe teren. Am luat o decizie împreună.

– În ce stare de spirit este Achille Webo acum?

– Ieri și alaltăieri (joi și miercuri), era trist. Simțea o formă de culpabilitate pentru că a fost la originea acțiunii. Spunea: din cauza mea s-a întâmplat asta. Apoi, a înțeles că nu a fost deloc vina lui, ci că el a fost victima. Astăzi (vineri), se simțea mai bine.

– Al patrulea arbitru trebuie suspendat definitiv?

– UEFA este o organizație mare. Nu vreau să iau decizia în locul său. Marți, eram furioși și suntem în continuare. Dar vrem să ne arătăm umanitatea, spunând că a greși e omenește. Iar în acea zi, a comis una.

– Este un eveniment care poate fi decisiv în lupta împotriva rasismului?

– Este vorba de Champions League și neapărat vor fi repercusiuni. Sper că va fi un înainte și un după. Nu îmi pot imagina că așa ceva se va repeta.