Noi informații controversate în ancheta morții rapperului Mac Miller

Publicat: 08/09/2018 | 16:29

Noi informații controversate apar în ancheta morții rapperului american Mac Miller. La 4 luni după despărțirea intens mediatizată de starul Ariana Grande, din cauza dependenței de droguri, artistul de 26 de ani a fost răpus de o supradoză, potrivit presei americane. Prietenul care l-a găsit inconștient în casă a relatat serviciului de urgență că Miller a avut un atac cardiac. 

Mac Miller și Ariana Grande s-au întâlnit în 2012, au colaborat la câteva melodii şi au cântat împreună la concertul One Love din Manchester din 2017. La foarte puțin timp de la despărțirea de acesta, Ariana Grande s-a cuplat cu Pete Davidson cu care s-a și logodit.

Ariana nu a avut nicio reacție publică în urma morții lui Mac Miller, dar în trecut a descris relația lor ca fiind un ”toxică” și că s-a rugat pentru ca acesta să scape de dependență. Cei doi au fost împreună din august 2016 până în mai 2018.

Au apărut informații controversate în cursul anchetei

Conform unor surse din cadrul poliției, locuința rapperului Mac Miller a fost curățată după decesul acestuia, astfel încât nu mai pot fi descoperite semne al abuzului permanent de droguri, iar dovezi importante ar fi fost distruse. Polițiștii ar fi descoperit, conform site-ului Tmz, doar o cantitate infimă de droguri. Ca și cum cineva ar dori cu tot dinadinsul să transmită informația că Mac Miller nu a murit dintr-o supradoză.

Mac Miller nu a fost singur în locuință nici în noaptea de joi și nici în noaptea de vineri, atunci când o persoană a apelat numărul de urgență 911. Cu toate acestea, misterul persistă.

Mac Miller intrase în conflict cu poliția și în cursul anului trecut, atunci când a părăsit locul accidentului, pe jos, împreună cu alte două persoane. Mac Miller pierduse controlul mașinii pe care o conducea, iar autovehiculul s-a proptit într-un stâlp de telegraf. Polițiștii l-au identificat pe șofer după plăcuțele de înmatriculare ale mașinii. Mac Miller a fost găsit acasă de către polițiști, declarând că se aflase sub influența alcoolului și purtându-se, așa după cum au constatat oamenii legii, foarte politicos.

Cauza oficială a morții rapperului va fi anunțată abia după efectuarea tuturor testelor la Departamentul de Medicină Legală din Los Angeles.