Noi interdicții pentru elevii din România! Decizia luată de Comisia de învățământ

Publicat: 24/04/2023 | 20:20
Noi modificări pentru elevi / Sursă foto: Pexels

Luni, 24 aprilie, Comisia de învățământ a Camerei Deputaților a adoptat un amendament care reglementează situația elevilor din mediul preuniversitar. Printre cele mai importante modificări, se numără faptul că școlarii nu vor mai avea voie să-și folosească telefoanele mobile în timpul orelor de curs. De asemenea, fumatul la școală va fi strict interzis.

Potrivit amendamentului, utilizarea unui telefon mobil sau a oricărui alt echipament de comunicații electronice de către un elev este interzisă pe perioada cursurilor din învățământul preșcolar, primar și gimnazial în timpul orelor de curs. Cei care nu respectă legea vor rămâne fără telefon, dispozitivul fiind confiscat. Pentru a-l reprimi, este nevoie ca tutorele legale sau părintele să se prezinte la școală.

Telefoanele mobile vor putea fi folosite de către elevi numai în situația în care profesorul o cere, în scop educativ. O altă situație tolerată este cea în care este vorba despre o situație de urgență, iar cadrul didactic își dă aprobarea. Pe parcursul orelor, dispozitivele de acest tip vor sta într-un spațiu special amenajat, fără volum, pentru a nu deranja cursurile.

(CITEȘTE ȘI: Modificări importante în legea învățământului. Elevii vor putea fi exmatriculați în situații grave)

Ce nu mai au voie elevii să facă la școală și la liceu

a) să distrugă, să modifice sau să completeze documentele școlare, precum cataloage, foi matricole, carnete de elev și orice alte documente din aceeași categorie sau să deterioreze bunurile din patrimoniul unității de învățământ;

b) să introducă și să difuzeze, în unitatea de învățământ preuniversitar, materiale care, prin conținutul lor, atentează la independența, suveranitatea, unitatea și integritatea națională a țării, care cultivă violența, intoleranța sau care lezează imaginea publică a unei
persoane;

c) să blocheze căile de acces în spațiile de învățământ;

d) să dețină sau să consume droguri, băuturi alcoolice sau alte substanțe interzise, țigări, substanțe etnobotanice și să participe la jocuri de noroc în perimetrul unității de învățământ;

e) să introducă și/sau să facă uz în perimetrul unității de învățământ de orice tipuri de arme sau alte produse pirotehnice, precum muniție, petarde, pocnitori sau altele asemenea, spray-uri lacrimogene, paralizante sau altele asemenea care, prin acțiunea lor, pot afecta integritatea fizică și psihică a elevilor și a personalului unității de învățământ. Elevii nu pot fi deposedați de bunurile personale care nu atentează la siguranța personală sau a celorlalte persoane din unitatea de învățământ, în conformitate cu prevederile legale;

f) să difuzeze materiale electorale, de prozelitism religios, cu caracter obscen sau pornografic în incinta unităților de învățământ sau în cadrul activităților
desfășurate în mediul online;

g)să aibă comportamente jignitoare, indecente, de intimidare, de discriminare și să manifeste violență în limbaj și în comportament față de colegi și față de personalul unității de învățământ;

h) să provoace, să instige și să participe la acte de violență;

i) să părăsească perimetrul unității de învățământ în timpul programului școlar, cu excepția elevilor majori și a situațiilor prevăzute de regulamentul de organizare și funcționare al unității de învățământ;

j) să invite sau să faciliteze intrarea în școală a persoanelor străine, fără acordul conducerii școlii și al diriginților;

k) să promoveze idei, concepții, doctrine, un limbaj, simboluri și materiale antițigăniste, în conformitate cu prevederile Legii nr. 2/2021 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antițigănismului, cu modificările ulterioare.

(CITEȘTE ȘI: Elevii ar putea fi urmăriți non-stop pe camere atunci când sunt în clasă. Măsurile la care se gândește Ministerul Educației după cazul revoltător de la Ploiești)

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult