Noi reguli în școli pentru elevi, după ce cazurile de COVID cresc alarmant

De: Cancan
Publicat: 05/10/2021 | 16:58

Creșterea alarmantă a cazurilor de coronavirus a schimbat iar regulile în școlile românești. Ministrul Educației a anunțat instrucțiunile pentru aplicarea Ordinului nr. 5338/1082/2021, pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea cazurilor de coronavirus.

Care sunt măsurile stabilite de Ministerul Educației:

ART. 1 (1) Pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 6 din Ordinul nr. 5.338/1082/2021, în cazul în care în unitatea de învățământ există cabinet medical școlar, în vederea reluării cursurilor cu prezență fizică, elevii care vor să se testeze începând cu a 8-a zi de la data confirmării cazului pozitiv, solicită acest lucru personalului medical din cabinetul școlar.

(2) În cazul în care în unitatea de învățământ nu există cabinet medical școlar, elevii se vor adresa direcțiilor de sănătate publică județene/a municipiului București.

ART. 2 (1) În vederea aplicării dispozițiilor art.6 alin. (1) din Ord. nr.

5.338/1082/2021, suspendarea cursurilor la nivelul unei grupe de învăţământ antepreşcolar/preşcolar sau clase de învăţământ primar, gimnazial, liceal, profesional şi postliceal nu necesită avizul CJSU/CMBSU, suspendarea făcându-se direct, prin decizia consiliului de administrație al unității de învățământ preuniversitar/conexe, cu avizul inspectoratului școlar județean/al municipiului București.

(2) Decizia CJSU/CMBSU este necesară doar în cazul suspendării cursurilor cu prezență fizică la nivelul întregii unități de învățământ.

ART. 3 Inspectoratele Școlare Județene/al municipiului București, precum și unitățile de învățământ/conexe vor duce la îndeplinire prevederile prezentei instrucțiuni.

Sorin Cîmpeanu a declarat, luni seara, că până se va stabili precis ce teste din salivă se vor folosi, pentru screening, în unitățile de învățământ, există alte teste rapide antigen ce pot fi utilizate.

Sursa foto: Arhiva Cancan