Nouă măsură de la Guvern. Ce români își vor putea amâna ratele

Publicat: 27/06/2022 | 13:13
Euro. Sursă foto: Pixabay

În această săptămână, Guvernul va avea aproba o măsură prin care ratele bancare vor putea fi amânate cu până la nouă luni. Atât persoanele fizice, cât și cele juridice, vor putea profita, dacă îndeplinesc condițiile impuse. 

Românii își vor putea amâna rambursarea cu până la nouă luni, dacă creditele au fost făcute până la data de 30 aprilie 2022. În această categorie, sunt vizate: rate de capital, dobânzi și comisioane. 

Conform proiectului de OUG, „obligația de plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi și comisioane, acordate debitorilor de către 3 creditori până la data de 30 aprilie 2022, se suspendă la cererea debitorului pentru o perioadă cuprinsă între minimum o lună și maximum 9 luni”.

De asemenea, „Debitorii pot beneficia o singură dată de suspendarea obligațiilor de plată pentru fiecare împrumut”, după cum prevede documentul oficial. (CITEȘTE ȘI: Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, anunţ de ultimă oră! Peste 89.000 de candidați au promovat examenul de Bacalaureat 2022)

Condițiile pentru amânarea ratelor. Cum trebuie să procedeze persoanele fizice și cele juridice

Pentru a putea beneficia de amânarea plății ratelor, persoanele fizice trebuie să aducă o declarație pe proprie răspundere. În cadrul actului, trebuie stipulat că românul în cauză a înregistrat o creștere de minimum 25% în ceea ce privește cheltuielile medii lunare, pentru ultimele trei luni. Creșterea trebuie să fie calculată în comparație cu perioada similară a anului 2021. 

Pentru persoanele juridice care vor să amâne ratele, procedura este relativ similară. Administratorii societăților trebuie să aducă o declarație pe proprie răspundere din care să reiasă o scădere de minimum 25% a veniturilor pentru ultimele trei luni. Scăderea poate fi raportată la cele trei luni similare din anul 2021. În situația în care firma este nouă și nu activa în 2021, analiza va fi făcută după media rezultatelor de la înființare. (CITEȘTE ȘI: Val de pensionări în România. Câţi bani vor primi cei născuți în anii 60-70)

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult