Noua metodă de furt face ravagii printre bătrâni! Hoții se dau drept „colegi de armată”, îi pupă și le fură portofelele! Imagini incredibile

Publicat: 27/02/2018 | 12:08

Atenție cu cine vă strângeți în brațe! O nouă metodă de furt face ravagii prin rândul românilor. Este o tehnică mai aparte, dar dest întâlnită în ultima perioadă. Această metodă este cunoscută în mediul judiciar polițienesc drept „furtul prin împrietenire”, victimele fiind aproape întotdeauna oameni în vârstă, abordați sub diferite pretexte și lăsați cu buzunarele goale. Recent, un astfel de caz a avut loc la Vatra Dornei. 

Un bărbat în vârstă de 70 de ani, din satul Cojoci, comuna Crucea a reclamat la Poliția Municipiului Vatra Dornei că a fost jefuit de un necunoscut. Hoțul i-a luat portofelul în care bătrânul avea suma de 390 de lei.  Acesta le-a povestit polițiștilor că hoțul, tot o persoană în vârstă, l-a oprit pe stradă și i-a spus că îl cunoaște din armată. Acesta l-a întrebat cum se mai simte și a pornit o discuție amicală în plină stradă. Victima l-a lăsat pe hoț să-l îmbrățișeze și nu și-a dat seama că „prietenul” lui din armată i-a furat portofelul din buzunarul de la pieptul hainei. Scena a fost surprinsă de camerele de supraveghere.

În imagini se poate observa cum hoțul îl abordează pe bătrân, îl salută și îi întinde mâna. Discuția se lasă inclusiv cu pupături, moment în care autorul, care și-a camuflat mâna cu un ziar, se lipește de victimă, furându-i portofelul, potrivit Monitorul de Suceava.

Din fericire, oamenii legii au reușit să-l prindă pe autorul jafului. Dintr-un total de 390 lei de reclamați drept furați, polițiși au recuperat bărbatului suma de 360 de lei. Cercetările au fost continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, botoşăneanul în vârstă de 68 de ani fiind adus la Vatra Dornei şi pus sub acuzare pentru furt. După audieri, procurorul a dispus ca bărbatul din Botoşani să fie cercetat sub control judiciar. Procurorul i-a impus acestuia mai multe obligaţii şi restricţii, de la care nu are voie să se abată, dacă nu vrea să se aleagă cu un mandat de arestare pentru 30 de zile.

 

Angie Voicu