”Nu cred că va fi…” Află cum decurg negocierile pentru salvarea de la moarte a lui Ionuţ Gologan

De: Cancan
Publicat: 08/03/2016 | 08:49
Ionut Gologan isi asteapta executia

Avocatul Artin Sarchizian spune care este procedura, dar şi în cât timp ar putea să se încheie un acord, astfel încât Gologan să fie adus în ţară.”Trebuie să fim optimişti şi să ne încredem în capacitatea şi posibilităţile statului român de a conduce în mod eficient aceste negocieri printr-o strategie politică şi diplomatică. Dar, dacă ar fi să ne uităm în urmă, istoria este destul de sărăcăcioasă în astfel de înţelegeri între malaezia şi alte state. Nu ştiu exact în ultimul timp să fi fost încheiate, dar asta nu înseamnă că nu pot fi încheiate cu statul român pe viitor. Eu sunt de părere că este un proces de durată. Nu cred că va fi o procedură de urgenţă. Poate să dureze un an sau chiar mai mult, pentru că ei sunt foarte atenţi să integreze această măsură în politica lor externă generală. Şi se creează un precedent. Este, aşadar, o decizie destul de dificilă şi pentru ei”, a declarat Sarchizian pentru ziarulring.ro.

Artin Sarchizian

În acest moment, patru români sunt încarceraţi în închisorile din Malaezia, aceştia fiind acuzaţi de trafic de droguri, iar toţi riscă să fie executaţi. Cel mai mediatizat caz este cel al lui Ionuţ Gologan, arestat în 2012 pe aeroportul din Kuala Lumpur cu 1,5kg de metamfetamină şi condamnat de instanţa supremă la pedeapsa cu moartea. Guvernul României vrea să negocieze cu autorităţile din Malaezia pentru a semna trei tratate, printre care şi cel care priveste extrădarea românilor care sunt condamnaţi. Astfel, Ionuţ Gologan ar putea scăpa de pedeapsa capitală.(B.G.)