Nu e banc! Câți lei costă o bere la 0.33 în restaurantele din Mamaia

Publicat: 29/04/2023 | 13:08

Minivacanța de 1 mai a început! Și în acest an, mare parte dintre oameni au ales să petreacă pe litoral. Deși distracția abia a început, cluburile și restaurantele au fost pline încă de ieri, 28 aprilie. Cei care au ajuns la mare s-au bucurat de atmosfera de sărbătoare, însă zâmbetul le-a dispărut atunci când au văzut prețurile. Cât a ajuns să coste o bere la sticlă de 330 ml pe litoral?

Vineri, drumul către mare a fost unul extrem de aglomerat. Românii s-au urcat în mașini și au pornit spre festivalurile și cluburile de pe litoral. Nici măcar orele pierdute pe drum nu le-a stricat, celor dornici de petrecere, cheful. Au dat iama în cluburi și restaurante, iar voia bună a ținut până dimineață.

Cei care nu au ajuns încă la mare, dar se pregătesc să o facă, trebuie să știe că în acest an, de 1 mai, prețurile au explodat pe litoral. În celebra stațiune Mamaia, prețurile practicate de restaurante sunt unele considerabile. Cei care vor să se relaxeze la o bere, la terasă, trebuie să se gândească de două ori. Asta pentru că berea la sticlă de 330 ml a ajuns să coste 20 de lei.

Cei care nu sunt fani bere și preferă un pahar de vin, trebuie să scoată din buzunar în jur de 200 de lei pentru o sticlă. Iar „pretențioșii” care vor să se bucure de un cocktail trebuie și ei să bage adânc mâna în buzunar. O astfel de băutură ajunge să coste între 40 și 60 de lei.

Petrecăreții de la mare trebuie să scoată bani frumoși din buzunare/ Foto: CANCAN.RO

(CITEȘTE ȘI: PREȚURILE AU EXPLODAT DE 1 MAI! CÂT A AJUNS SĂ COSTE ”CIORBA ZILEI” ÎNTR-UN RESTAURANT DIN MAMAIA)

Prețurile au explodat pe litoral

Nota de plată pentru cei care petrec pe litoral și vor să mănânce la restaurant o să fie una considerabilă, în acest an, de 1 mai. Prețurile au explodat, iar turiștii trebuie să scoată bani frumoși din buzunar. Dacă băuturile au părut scumpe, ei bine prețul preparatelor culinare este unul și mai piperat.

Într-unul dintre restaurantele din Mamaia, turiștii trebuie să scoată din buzunar 59 de lei pentru banala salată Caesar. De asemenea, cei care vor să se răsfețe cu un burger trebuie să plătească 70 de lei, iar pofticioșii care își doresc o porție de coaste de porc cu cartofi trebuie să achite 87 de lei.

Prețurile au explodat pe litoral/ Foto: CANCAN.RO

(VEZI ȘI: MINIVACANȚA DE 1 MAI TESTEAZĂ NERVII ȘOFERILOR! AGLOMERAȚIE PE STRĂZI ȘI COZI INFERNALE LA BENZINĂRII)