Nu e banc! Câți lei costă o chirie într-un bloc din centrul Bucureștiului

Publicat: 20/01/2020 | 09:37
Nu e banc! Câți lei costă o chirie într-un bloc din centrul Bucureștiului

Salariile din România nu se ridică la nivelul celor din țările vestice, însă la capitolul ”chirii” ne ”batem” la primele locuri ale clasamentului. O chirie în București înseamnă eforturi financiare serioase, iar foarte mulți dintre cei care apelează la serviciile agențiilor imobiliare sunt de părere că o astfel de situație este cel puțin paradoxală.

Chiriile explodează, spun cei care urmăresc acest fenomen de-a dreptul alarmant, iar dacă discutăm despre un apartament în ”buricul târgului”, în București, sumele sunt impresionante. În centrul Capitalei, de pildă, chiria poate ajunge și la 3.000 de lei pe lună.

„Apar tot mai multe proprietăți imobliare care sunt inchiriate strict în scop de a investi. Cei care fac acest lucru cumpără o mobila de foarte bună calitate, asigură condiții foarte bune pentru chiriași, astfel încât și trendul chiriilor este unul crescător. Preţul e dictat de zonă, de numărul de camere şi de confortul oferit. Se caută chiar şi locuinţele aflate în afara oraşului pentru că au alte avantaje”, spune Iulian Nicolae, agent imobiliar, potrivit a1.ro.

Chiria pentru o garsonieră poate ajunge la 350 de euro – dacă există și o stație de metrou în apropiere -, dar suma poate crește până la 500 de euro dacă sunt oferite condiții de lux. Ceea ce înseamnă peste 2.300 de lei.