Nu e glumă! O femeie a primit peste 10 milioane de dolari în cont, dintr-o greșeală. Ce s-a întâmplat când s-a aflat adevărul

Publicat: 30/08/2022 | 17:23
Card bancar. Sursă foto: Pixabay

O femeie din Australia trebuia să primească 100 de dolari de la o companie de criptomonede, dar s-a trezit cu 10,5 milioane de dolari. Nimeni nu și-a dat seama timp de luni bune, dar adevărul a ieșit la iveală. Ce s-a întâmplat după aceea este o adevărată poveste. 

Un brand internațional din piața de criptomonede a vrut să-i transfere unei doamne suma de 100 de dolari, respectiv cât câștigase prin platformă. Dintr-o eroare de tastare, s-a ajuns la nu mai puțin de 10.474.143! Nimeni nu a sesizat greșeala care s-a produs tocmai în mai 2021. 

Când contabilii firmei au văzut rapoartele pentru anul 2021, fapt care se întâmplă în ianuarie 2022, au descoperit pierderea de peste 10 milioane de dolari. După ce au semnalat situația, firma a dat-o în judecată atât pe primitoare, cât și pe sora acesteia, sperând că vor recupera suma. (CITEȘTE ȘI: Lovitură de proporții pentru deținătorii de criptomonede. 190 de milioane de dolari au dispărut fără urmă)

Ce s-a întâmplat cu femeia care a primit 10 milioane de dolari. Unde au ajuns, de fapt, banii 

După cum a durat atât de mult până când firma a detectat eroare, femeia s-a apucat să „rătăcească” banii înainte să fie descoperită. Atât doamna în cauză, cât și sora ei, au cheltuit o mare parte din bani. Cu mai bine de un milion de dolari, tânăra ar fi cumpărat o casă, iar restul până la aproape 10,5 milioane, ar fi ajuns la rudele sale. Astfel, „urma” banilor s-a pierdut, în mare parte. 

Nici până la acest moment, problema nu a fost rezolvată. Doamna care a primit banii și sora sa au refuzat să se prezinte la procesele judecătorești. Ancheta este încă în desfășurare, conform Herald Sun. Cu toate acestea, șansele ca firma de criptomonede să-și scoată paguba sunt extrem de mici. (CITEȘTE ȘI: Cutremur în lumea criptomonedelor! Bitcoin a înregistrat cea mai mare pierdere din ultimii 10 ani)

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult