Nu încape nici o îndoială! Elena de la Mandinga a apărut pe scenă cu părţile intime la vedere!

De: Cancan
Publicat: 09/06/2017 | 14:35

Ca şi cum nu le-ar fi arătat totul spectatorilor aflaţi în faţa scenei, Elena a distribuit apoi fotografia şi pe reţelele de socializare. Imaginea este total relevantă asupra părţilor intime ale cântăreţei, scoase perfect în evidenţă de colanţii mulaţi. Elena n-a avut nicio o jenă să apară aşa în public, de două ori, mai întâi în faţa unei audienţe restrânse, iar apoi pe întreaga reţea socială. Ce-i drept, solista are şi ce arăta, dar decenţa este discutabilă în cazul de faţă. Au existat şi comentarii care i-au reproşat fix acest lucru, dar, cum era de aşteptat, majoritatea prietenilor virtuali au fost încântaţi. ”Eşti frumoasă!”, ”Arăţi bine”, au lăudat-o aceştia.