Numele din certificatul de deces. Cum o cheamă, de fapt, pe Cristina Țopescu

De: R.D.
Publicat: 14/01/2020 | 17:07

Cristina Țopescu a murit la numai 58 de ani, înconjurată doar de ființele pe care le iubea extrem de mult: câinii săi. Cu mii de prieteni în mediul online, urmărită de peste 17.000 de persoane pe Facebook, Cristina Țopescu și-a dat ultima suflare singură.

Moartea Cristinei Țopescu a ridicat numeroase semne de întrebare, căci toată lumea a fost dezamăgită de faptul că regetata jurnalistă a murit singură, fără familie, fără prieteni și fără lumină. Există multe lucruri pe care oamenii din jurul Cristinei Țopescu nu le știau. Cum ar fi, de exemplu, numele complet al regretatei jurnaliste. Astfel, pe certificatul de deces al Cristinei Țopescu scrie negru pe alb: Țopescu Mariana Rodica Cristina.

Cristina Țopescu nu mai fusese văzută de 3 săptămâni

În ultima perioadă, Cristina Țopescu nu mai dăduse niciun semn de viață și oamenii care susțin că o apreciau și o căutau nu și-au dat nicio secundă seama că în viața acesteia se întâmplă ceva rău. Nici în momentele în care Cristina Țopescu nu a mai dat niciun semn de viață, timp de aproape 3 săptămâni, nimeni nu s-a gândit că aceasta ar putea să zacă în pat, fără suflare, înconjurată doar de câinii pe care i-a salvat de pe străzi.

Cristina Țopescu va fi incinerată joi, ca urmare a dorinței sale despre care și familia acesteia a vorbit, într-un comunicat oficial transmis în urmă cu doar câteva momente. Urna cu cenușa Cristinei Țopescu va fi dusă în Oradea, oraș în care locuiește mama sa, potrivit surselor din anturajul familiei.