Nuntă cu peripeții pentru Tzancă Uraganu! Manelistul a fost amendat de polițiștii din Constanța

Publicat: 25/08/2021 | 21:01
Tzancă Uraganu este unul dintre cei mai căutați maneliști

Tzancă Uraganu este unul dintre cei mai căutați maneliști atunci când vine vorba de evenimentele private. Astăzi, manelistul a fost prezent la o nuntă din Constanța, unde în timpul programului a fost amendat. 

Tzanca Uraganu a fost amendat de polițiștii din Constanța pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. Se pare că nunta la care manelistul cânta i-a deranjat pe vecini, care au anunțat imediat oamenii legii. Nuntașii ocupaseră toată strada cu mese și scaune și deranjau locuitorii cu gălăgia lor, așa că Poliția a intervenit imediat. (CITEȘTE ȘI: TZANCĂ URAGANUL, DECIZIE SURPRINZĂTOARE. UNDE A AJUNS SĂ DOARMĂ CELEBRUL MANELIST)

Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că pe stradă erau puse copertine, mese și scaune, care blocau circulația. Oamenii legii i-au sancționat pe cei vinovați, iar printre aceștia s-a aflat și Tzancă Uraganul, potrivit Replica de Constanța.

„Polițiști din cadrul Secției 4, în cursul zilei de marți, în jurul orei 16.15, au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe strada Mihu Copilu din municipiul Constanța, în cartierul Palas, se află în desfășurare un eveniment privat (nuntă), fiind tulburată ordinea și liniștea publică.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind identificate 4 persoane, care au fost sancționate contravențional, la Legea 61/1991, cu amendă în valoare totală de 2.000 de lei”, a transmis IPJ Constanța.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice

(VEZI ȘI: SCANDAL ÎN LUMEA MANELELOR! INTERLOPII INTERNAȚIONALI SUNT ÎN RĂZBOI PENTRU TZANCĂ URAGANU ȘI DANI MOCANU. CE AU DE ÎMPĂRȚIT ARTIȘTII MOMENTULUI)