Nuntă grandioasă în showbiz! Fiica lui Ioniță de la Clejani se căsătorește, dar nu o vrea pe Viorica la marele eveniment: „Să vina doar tata singur”

Publicat: 30/04/2023 | 13:49

O nuntă fastuoasă se anunță în această vară. Ramona Manole, fiica nelegitimă a lui Ioniță de la Clejani, se căsătorește. Artista și-a găsit alesul și este gata să facă pasul cel mare. După ce viața i-a scos în cale numeroase obstacole, acum Ramona este gata să fie fericită și vrea ca în ziua cea mai importantă din viața ei să îl aibă alături pe tatăl său, însă nu și pe Viorica de la Clejani.

Acordeonistul Ady Paris este cel care a reușit să îi aducă, din nou, zâmbetul pe buze Ramonei Manole. Fiica nelegitimă a lui Ioniță de la Clejani este îndrăgostită până peste cap, iar în această vară, în luna august, o să aibă loc nunta. Cei doi își vor uni destinele în cadrul unei ceremonii fastuoase.

Invitații la nuntă se vor distra pe cinste, iar Ramona Manole își dorește cu ardoare să participe și tatăl ei, Ioniță de la Clejani. Artista o să își cheme tatăl la nuntă, însă nu își dorește ca Ioniță să vină alături de Viorica.

„În vară, în luna august, voi fi mireasă. Am stabilit totul deja cu nașii și cu soțul meu. Am așteptat să câștig custodia fetelor să scap de acel divorț toxic. Nașii de cununie vor fi George Talent și soția lui. Soțul meu cântă de 11 ani cu el și așa a decis el și așa vom face.

O să îl invit și pe tata (n.r. Ioniță de la Clejani) la nuntă să se bucure că mi-am luat acordeonist ca el să poată să duca steagul mai departe. Nu o să îi trimit invitație ca la nuntași, ci o să fie plătit să cânte. Nu vreau să vină Viorica la nunta mea, îmi doresc să vina doar tata singur. Este singura mea dorință să vina să cânte și știu că soțul meu o să mă ajute”, a declarat Ramona Manole, potrivit click.ro.

(CITEȘTE ȘI: RAMONA MANOLE, LA UN PAS DE MOARTE! CE S-A ÎNTÂMPLAT CU FIICA LUI IONIȚĂ DE LA CLEJANI)

Ramona Manole și Viorica de la Clejani, în război deschis

Atunci când a aflat despre existența Ramonei Manole, Viorica de la Clejani nu a primit-o cu brațele deschise. Aceasta nu o acceptă pe fiica nelegitimă a soțului ei și chiar face tot ce îi stă în putere ca numele să nu îi fie asociat cu tânăra.

Recent, atunci când Ramona Manole a anunțat că este, din nou, însărcinată Viorica și-a luat toate măsurile de precauție și a trimis notificări în presă, prin care cere ca numele ei și al soțului ei să nu fie asociat cu numele Ramonei, pe motiv că nu face parte din familia lor.

„Viorica a căutat presa, a sunat la un site cu specific monden, și le-a spus că nu dorește să fie asociați (n.r – ea și Ioniță) cu numele meu pentru că eu nu fac parte din familia lor. A trimis și notificare! Eu îmi iubesc tatăl! O să postez încontinuu fotografii cu el pe toate rețelele de socializare. Este tatăl meu și nu poate schimba asta niciodată.

Când a ales să îl ia de bărbat știa că el are copil. Știa în ce se bagă! Eu îl înțeleg pe el pentru că este influențat de ea, dar asta este situația trebuie să accept lucrurile așa cum vin de la Dumnezeu. Uite că nu toate lucrurile funcționează cum vrea «doamna madame». Eu nu trebuie să îi știu de frică ei. Este tatăl meu, nu are ce să îmi facă”, declara Ramona Manole.

(VEZI ȘI: RAMONA DE LA CLEJANI, DECIZIE RADICALĂ DUPĂ CE A AFLAT CĂ ESTE ÎNSĂRCINATĂ: „SOȚUL MEU SPUNE CĂ NU E DE ACORD”)