O adolescentă de 15 ani s-a spânzurat deoarece tatăl ei i-a luat telefonul mobil

De: Cancan
Publicat: 30/04/2018 | 16:12

Duminică, în jurul orei 14, polițiștii din Mălini, județul Suceava au fost anunțați că o fată de 15 ani din comuna Cornu Luncii a fost găsită spânzurată. Apelul la 112 a fost făcut de un vecin care a găsit-o pe tânără în șura gospodăriei.

Conform verificărilor făcute de oamenii legii, în jurul orei 12, tatăl tinerei i-a luat fiicei sale telefonul deoarece avea un limbaj obscen și petrecea extrem de mult timp pe telefonul mobil. La aproximativ două ore, un vecin a găsit-o pe adolescentă spânzurată. La fața locului s-a deplasat o ambulanță, dar nu s-a mai putut face nimic pentru tânără. 

Pe corpul fetei nu au fost găsite urme de violență

În urma cercetărilor făcute la faţa locului, pe cadavrul fetei nu au fost găsite urme de violenţă, fiind transportat şi depus la morga Spitalului Fălticeni, acolo unde medicii din cadrul Serviciului de Medicină Legală Suceava vor efectua necropsia şi vor stabili cauzele exacte ale decesului. În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „ucidere din culpă”, cercetările fiind continuate de poliţiştii din Cornu Luncii.