O altă tragedie în familia Duduianu! Verișorul lui Emi Pian, găsit mort

Publicat: 10/08/2020 | 09:01
O altă tragedie în familia Duduianu! Verișorul lui Emi Pian, găsit mort

Moartea fulgerătoare lui Emi Pian a uimit întreaga suflare interlopă și nu numai. Puțini sunt, însă, cei care știu că familia Duduianu a fost lovită de o altă tragedie, chiar în aceeași zi. 

La doar câteva ore de la moartea lui Emi, Făgăraș, un verișor al interlopului, a decedat. Potrivit surselor noastre, bărbatul avea probleme cardiace și acuza stări de rău din cauza caniculei, iar vestea morții i-ar fi provocat un infarct.

„Și Făgăraș, la fel ca Pian Senior, nu a putut suporta trista veste și a făcut un infarct. Ținea foarte mult la Emi. Avea probleme mai vechi, da, și căldura îi facea foarte rău”, ne-a declarat un membru al familiei Duduianu. 

Sorin Copilul de Aur a cântat la înmormântare

Făgăraș Gladiatorul, cum era cunoscut verișorul lui Pian, locuia în Ilfov și făcea dintr-o familie renumită pentru farmece și vrăjitorii. Un personaj respectat în comunitate, bărbatul avea o legătură strânsă cu verișorul Emi și cu restul familiei Duduianu. 

Familia lui Făgăraș a organizat pentru acesta un priveghi și o înmormântare cu sute de persoane, cu mâncare, băutură și manele. În orele în care Florin Salam cânta la căpătâiul lui Emi, Sorin Copilul de Aur se afla la priveghiul lui Făgăraș. De asemenea, mulți dintre cei veniți să își ia adio de la liderul Duduienilor au fost prezenți și la funeraliile verișorului său, mort în aceeași zi. 

Mai mult decât atât, la ambele înmormântări dedicațiile pentru „regii Emi și Făgăraș” au fost numeroase, încă o dovadă a relațiilor strânse din familia Duduianu.

O altă tragedie în familia Duduianu! Verișorul lui Emi Pian, găsit mort