O copilă de 15 ani din Câmpulung s-a sinucis aruncându-se de la etajul 4 al unui bloc!

De: Cancan
Publicat: 15/07/2017 | 16:03

O adolescentă de 15 ani, din Câmpulung Moldovenesc, a ales un mod cumplit de a-şi încheia viaţa, aruncându-se de la etajul al IV-lea al unui bloc. La data de 12 iulie 2017, la ora 05.45, Poliţia municipiului Câmpulung Moldovenesc a fost anunţată prin 112 despre faptul că o persoană s-a aruncat de la etajul al IV-lea al unei clădiri, scrie obiectivdesuceava.ro.

În urma cercetărilor făcute de poliţişti a reieşit că în dimineaţa de 12 iulie a.c., în spatele blocului de garsoniere din municipiul Câmpulung Moldovenesc a fost găsită Maria S., de 15 ani, din localitate, decedată, căzută pe un gard din lemn. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de ambulanţă care a constatat decesul acesteia.

Minora locuia de aproximativ două luni împreună cu Remus Conduraş, de 33 de ani, într-un apartament de pe strada Molidului. Bărbatul a declarat că Maria S. s-a aruncat de la balconul apartamentului în dimineaţa zilei de 12 iulie a.c., în jurul orei 05.40, dar el nu a putut preciza motivul.

La faţa locului s-a deplasat o echipă de cercetare din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al IPJ Suceava şi un medic din cadrul Cabinetului de Medicină Legală Rădă­uţi. Aceştia l-au examinat fizic pe Remus Conduraş şi apoi cadavrul Mariei S., ocazie cu care nu au fost găsite elemente care să pledeze pentru săvârşirea unei infracţiuni. In urma necropsiei făcute nu au fost găsite urme de violenţă pe trupul fetei. In acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „ucidere din culpă”, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a circumstanţelor în care s-a sinucis fata de 15 ani.