O elevă de 15 ani, din Gorj, a încercat să se omoare aruncându-se pe geam

Publicat: 17/01/2022 | 12:02

O elevă de 15 ani a îngrijorat autoritățile unei școli din comuna Bălești, după ce a amenințat că se sinucide, apoi a sărit de pe fereastra clasei.

Clasa în care învăța eleva de 15 ani se afla la etajul I al instituției.Din fericire, copila nu a pățit nimic.

Adolescenta în vârstă de 15 ani s-a întors, ulterior, în sala de clasă, la colegii săi. Polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu și Biroului Siguranță Școlară au ajuns imediat la fața locului.

La instituția școlară din comuna Bălești au ajuns în cel mai scurt timp și cadrele medicale de specialitate, gata să îi acorde primul ajutor, care au verificat-o pe adolescentă.

Pentru că a amenințat că își va pune capăt zilelor, s-a solicitat sprijinul Protecţiei Copilului Gorj pentru consiliere.

”În urmă cu puțin timp, am fost sesizați cu privire la faptul ca o elevă, de 15 ani, din comuna Bălești, s-ar afla pe pervazul sălii de clasă și amenință că se sinucide. Polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu și Biroului Siguranță Școlară s-au deplasat la fața locului, constatând faptul că o elevă de 15 ani, din comuna Bălești, a sărit de pe pervazul ferestei de la etajul I, după care a revenit în sala de clasă. A fost investigată de echipajul medical prezent la fața locului, constatându-se ca eleva nu a suferit leziuni. S-a solicitat sprijinul DGASPC Gorj pentru consiliere a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

 

Elena Nica
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București. Experiențe în trecut: news editor Observator, Antena 1 și Antena Stars citește mai mult