O familie din Alba Iulia a avut un şoc când a primit factura la curent. Incredibil cât aveau de plată la lumină

Publicat: 29/08/2021 | 20:53

O familie din Alba Iulia a avut un şoc când a primit factura la curent. Factura la lumină depășea suma de 27.000 de lei.

Începând cu 1 iulie 2021, facturile la curent au crescut cu până la 7% indiferent de furnizor, iar cei mai afectaţi au fost cei care nu au trecut pe piaţa concurenţială. Familia din Alba a descoperit că are de plată peste 27.000 de lei la electricitate. Oamenii au postat documentul pe rețelele de socializare și cred, cu tărie, că este vorba despre o eroare.

”Împreună. De peste 120 de ani…Și facturile cred că tot de-atunci se adună. Care este reacția social acceptată când primești o factură de 27.808,13 lei, sâmbătă după-masa?”, a fost mesajul acestora, postat în mediul online, alături de factură.

Până pe 7 septembrie, atunci când trebuie achitată factura, oamenii speră ca greşeala să fie remediată. Nu este pentru prima oară când au loc astfel de eroir. Tot în județul Alba, în luna iulie, un alt abonat a primi o factură la energie electrică în valoare de 207 milioane de lei.