O fată de 13 ani din Bistrița a înghițit 14 ace, o parte dintr-un pix și o monedă. Se certase cu iubitul

De: Cancan
Publicat: 15/02/2019 | 07:49

O fată de 13 ani de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă nr. 2 a ajuns la spital, după ce ar fi înghițit 14 ace de gămălie, o piuneză, o parte dintr-un pix și o monedă. Totul s-ar fi întâlmplat când adolescenta nu era supravegheată.

Aceasta a fost dusă la spital de o infirmieră a centrului, după ce a constatat că adolescenta a înghițit mai multe obiecte străine. Copila le-ar fi spus medicilor că a înghițit 14 ace de gămălie, un arc de pix, o piuneză și o monedă, potrivit bistriteanul.ro.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Bistrița, Camelia Strungari, a confirmat faptul că fata este internată în spital. Acesteia i s-a făcut o radiografie, care confirmă prezența obiectelor străine.Copila este comunicativă, iar starea sa este stabilă.

Deocamdată, fata se află sub supravegherea chirurgului pediatric, iar momentan nu se impune o intervenție chirurgicală pentru eliminarea obiectelor, așteptându-se eliminarea lor naturală.

Adolescenta ar fi înghițit obiectele voit, după o ceartă cu iubitul său. Aceasta este crescută doar de bunică.