O fată de 14 ani din Vrancea, dată dispărută. Minora a plecat la un prieten şi nu s-a mai întors acasă

Publicat: 12/01/2023 | 16:17
O fată de 14 ani din Vrancea, dată dispărută. Minora a plecat la un prieten şi nu s-a mai întors acasă. Sursă foto: Observator News

Mama unei adolescente a anunțat autoritățile că fata ei, de 14 ani, nu a mai revenit acasă. Inițial, copila s-a dus să viziteze un prieten și de atunci a dispărut fără urmă. Oamenii legii sunt în căutarea minorei, iar cei care o văd sau au vreo informație legată de locul în care se află acum fata, sunt rugați să informeze polițiștii.

Adolescenta de 14 ani era din Vrancea și a plecat, miercuri, acasă la un prieten, pe care voia să îl viziteze. De atunci, nu a mai revenit acasă, lucru care a determinat-o pe mama ei să sesizeze autoritățile.

VEZI ȘI: Noi informații în cazul Luciei, românca de 31 de ani dispărută în Belgia. Soțul ei a fost arestat

Nimeni nu știe unde se află acum minora

Fata a dispărut cu o zi în urmă și nu a mai revenit acasă. Cuprinse de disperare, atât rudele, cât și prietenii, încearcă să îi dea de urmă. Oamenii legii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județeană Vrancea au început căutările pe raza comunei Paltin, județul Vrancea, inclusiv pe dealurile din zonă.

„Politiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea efectuează căutări în vederea depistării unei minore, în vârstă de 14 ani, care a plecat de acasă, la un prieten, în data de 11 ianuarie a.c. și până la această oră nu a revenit la domiciliu. Astăzi, ora 09.06, polițiștii vrânceni au fost sesizați prin SNUAU 112, de către mama tinerei, cu privire la faptul că fata sa nu a revenit la domiciliu.

În acest moment, 7 poliţişti, 5 reprezentanţi S.V.S.U. Vrancea, precum şi lucrători din cadrul I.J.J., I.S.U. şi Salvamont Vrancea efectuează căutări pe raza comunei Paltin, în vederea depistării cât mai rapide a minorei”, transmit reprezentanții IPJ Vrancea.

NU RATA: Doi tineri au dispărut pe 13 decembrie 2022. Incredibil unde au fost găsiți după 7 zile

Oamenii legii fac un apel către cei care au văzut-o pe minoră sau au informații despre ea, să sune la numărul de urgență 112 sau să se deplaseze la cea mai apropiată secție de poliție.