O femeie de 44 de ani, din Făgăraş, şi-a bătut iubitul cu 20 de ani mai în vârstă. Dar stai să vezi de ce

Publicat: 21/09/2022 | 10:06

 O scenă parcă desprinsă din filme a avut loc zilele trecute la o familie din municipiul Făgăraș. O femeie l-a agresat pe concubinul său dintr-un motiv întemeiat! Iată de ce a recurs femeia la o asemenea faptă!

Încurcate sunt căile iubirii! Asta o dovedește un cuplu din Făgaraș care a „condimentat”  relația cu puțină…bătaie. Gelozia a pus stăpânire pe femeie, motiv pentru care a recurs la o faptă dură. Și-a snopit în bătaie, bărbatul cu 20 de ani mai în vârstă ca ea. Criza a costat-o scump pe agresoare, polițiștii din Făgăraș emițând un ordin de restricție pentru 5 zile pe numele ei.

„Poliţia Municipiului Făgăraş efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „violenţă în familie”. Din cercetările efectuate în cauză a reieşit faptul că la data de 19 septembrie, în jurul orei 20.00, pe fondul geloziei, un bărbat, de 64 ani, ar fi fost agresat fizic de către concubina sa, în timp ce aceştia se aflau la domiciliul comun din municipiul Făgăraş”, a transmis IPJ Brașov, conform Gazeta de Sud.

Polițiștii au constatat că femeia este un pericol iminent și au plasat ordinul de restricție pentru o perioadă de 5 zile, urmând a fi prelungit dacă este cazul.

Gelozia este unul dintre factorii determinanți ai agresiunii în familie

(CITEȘTE ȘI: Crimă urmată de sinucidere, în Dolj. Un bărbat de 50 de ani și-a ucis concubina, iar apoi s-a sinucis)

Un alt caz similar a avut loc în Tulcea

Nu este singurul caz simular. Tot din cauza geloziei, un bărbat din Tulcea i-a distrus mașina concubinei, considerând că fosta parteneră de viață a rămas cu mai multe bunuri după despărțire. Mașina femeii a fost distrusă cu toporul de către bărbat.

Magistrații din cadrul Judecătoriei Măcin au decis condamnarea la închisoare a lui Marian Barzale. Sentința bărbatului a fost dată pe 14 ianuarie 2022 și nu este definitivă. De asemenea, Marian a primit o amendă penală în valoare de 900 de lei, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere a bunului.