O femeie din Bucureşti a crezut că a cumpărat carne de vită de la supermarket, dar ce a descoperit în casoletă a şocat-o: „Ce e, carne artificială?”

Publicat: 04/03/2023 | 18:29
Carne ciudată într-un supermarket bucureștean. Sursă foto: captură Youtube

Zilele acestea, un bucureștean s-a dus la un supermarket ca să cumpere carne de vită pentru soția sa. Femeia s-a apucat de grabă să facă, pentru ziua nepoțelului său de șase ani, chifteluțe din carne. Bucătăreasă fiind, și-a dat imediat seama că ceva este în neregulă cu produsul, așa că a mers, de grabă, la magazinul cu pricina. Discuția pe care a avut-o cu șefa pare o glumă proastă, dar este, din păcate, realitatea. 

Știind prea bine cum miroase carnea de vită și cum ar trebui să arate, bucătăreasa a mers la supermarket cu carnea pe care o cumpărase soțul. Doar cu cea de vită, cea de porc fiind în regulă. Echipată cu caserola, bani și telefonul mobil, a intrat, încrezătoare, în magazin, și a cerut să comunice cu un șef. După câteva ezitări, a reușit să-i vorbească.

Apelând la empatie și umanitate, femeia i-a spus că dorea să prepare, cu cele două caserole de carne, chifteluțe pentru petrecerea nepoțelului său de șase ani. Problema sa este că numai carne de vită nu era în ambalaj.

„Ce este în această carne? Nu are miros. Puneți mâna. Am făcut compoziția să amestec carnea de vită cu cea de porc. Carnea de porc nu avea nimic, dar cea de vită nu are miros, nimic. Ia uitați, plastic. Ce e, carne artificială?”, a întrebat-o bucătăreasa pe șefa de magazin, la care i s-a răspuns, scurt:

 „Carnea aceasta vine ambalată”

(CITEȘTE ȘI: Episod neplăcut pentru Oana Roman, după ce s-a întors de la cumpărături: “Mi s-a făcut rău”. Ce a găsit într-o pungă cu carne)

„Doamnă, ne hrănim copiii“

Văzând că nu este cale de înțelegere, bucătăreasa a pus-o pe șefă să desfacă o altă caserolă cu același produs ca să vadă că este, într-adevăr, o problemă cu produsul pe care ei îl vând.

„O desfacem, o plătesc, dar fac și reclamație. Nu e vina dumneavoastră, vine ambalată. Pe cine tragem la răspundere? Mâine îi dădeam copilului meu chifteluțe. Ce face, își distruge mațele? Mai desfacem una. Ia uitați, are aceeași treabă. Uite ce lucește. Nu e vorba de bani, ci de sănătatea nepoțelei mele. Doamnă, ne hrănim copiii“, a spus clienta.

Într-un final, angajații și șefa de la supermarket i-au dat dreptate bietei femei, dar au pus-o să șteargă clipul. Pentru că nu putea trece atât de ușor peste incident, femeia a postat imaginile pe internet.

(CITEȘTE ȘI: A cumparat carne din supermarket, dar cand a ajuns acasa a avut o surpriza de proportii! Ce a gasit o timisoreanca in casoleta)

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult