O femeie din Rusia a fost îngropată 4 ore în zăpadă! Cum a reușit să supraviețuiască

Publicat: 26/03/2018 | 12:35

Directoarea unei şcoli din Rusia a supravieţuit în mod uluitor după ce a fost îngropată de o avalanşă în timp ce mergea spre serviciu. Anastasia Markova, directoarea şcolii din Artiomovski, în regiunea Irkuţk din Siberia, a fost înrgopată în nămeţi în drum spre sala de sport a instituţiei.

Am ridicat capul, am auzit un zgomot suspect şi am văzut avalanşa venind spre mine”, a relatat femeia pentru Siberian Times. „Nu am avut nicio şansă; primul val de zăpezi m-a dat jos din picioare, al doilea m-a acoperit complet”.

Femeia relatează că zăpadă era atât de densă, încât nu putea face niciun gest. Nu a reuşit nici măcar să îşi scoată telefonul din buzunar. A încercat să îşi mişte corpul ca să iasă din zăpadă, însă fără succes.

Strigam după ajutor, dar nu mă auzea nimeni, apoi mi-am pierdut cunoştinţa. Ultimele mele gânduri s-au îndreptat spre soţul şi copilul meu, care are 6 luni”, a mai mărturisit femeia.

A fost găsită de soț

Din fericire, soţul femeii, îngrijorat că aceasta nu răspunde la telefon, a început să o caute. A luat-o pe urmele paşilor acesteia şi i-a văzut geanta ieşind din nămeţi. A sunat imediat după ajutor şi în scurt timp femeia a fost scoasă din zăpadă.

Markova a stat 4 ore sub nămeţi, însă medicii spun că a suferit doar câteva degerături.

Anca Toma