O femeie din Suceava a cumpărat un iPhone de pe un site de anunțuri și era să leșine când a deschis cutia. Ce era înauntru

Publicat: 01/12/2023 | 17:08
O femeie din Suceava a cumpărat un iPhone de pe un site de anunțuri și era să leșine când a deschis cutia/ sursă foto: mobilisimo

O femeie în vârstă de 48 de ani a căzut pradă înșelăciunii „coletul”. Victima a comandat un telefon Iphone 12 de pe OLX, însă a avut parte de un șoc atunci când a mers să ridice coletul de la poștă. Ce a găsit, de fapt, în pachet. 

Femeia din Suceava a folosit platforma online de cumpărături OLX,  a comandat telefonul pe data de 23 noiembrie 2023. După câteva zile, victima a mers să ridice coletul de la oficiul poștal, a achitat contravaloarea de 900 de lei, însă a avut parte de un șoc atunci când a ajuns acasă și a desfăcut pachetul.

Citește și: SCHEMA „COLETUL” TE LASĂ FĂRĂ BANI ÎN PRAG DE CRĂCIUN! CE A PĂȚIT UN BĂRBAT DIN SĂLAJ CARE ȘI-A COMANDAT O PERECHE DE ADIDAȘI DE 1.300 DE LEI

O femeie din Suceava a fost țepuită cu 900 de lei prin metoda ”coletul”

Infractorii cibernetic fac tot mai multe victime. De data aceasta, o femeie din a fost țepuită pe OLX cu suma de 900 de lei. Pe 23 noiembrie 2023,  victima din Suceava a comandat un Iphone 12 de la un utilizator  OLX pe nume ”Robert”. Pe data de 29 noiembrie 2023, femeia a fost înștiințată că trebuie să ridice coletul de la oficiul poștal din Ilişeşti.

Înainte de a intra în posesia coletului, femeia a plătit contravaloarea pachetului, adică 900 de lei. Când a ajuns acasă și a desfăcut coletul a avut un șoc. În pachet se afla o bucată de lemn de mărimea telefonului, învelită în două huse. Înainte a face plângere la poliție, victima a încercat să ia legătura cu vânzătorul, însă bărbatul care a postat anunțul nu i-a oferit niciun răspuns, iar la scurt timp a șters contul de utilizator.

”Aproape zilnic, polițiștii sunt sesizați cu privire la înșelăciuni în mediul online cu prilejul achiziționării unor bunuri. Bunurile comandate nu mai ajung, sau unele sunt de calitate îndoielnică și nu reprezintă produsul comandat. De cele mai multe ori aceste situații sunt generate și de superficialitatea cumpărătorilor, care nu respectă reguli minime de prevenire și siguranță. Astfel, dacă efectuați cumpărături online, este recomandat să nu trimiteți banii în avans. Folosiți un serviciu cu plata ramburs (achitarea costurilor de către destinatar la momentul livrării bunului).

Înainte de a face achiziții online, verificați cu atenție sursa de comercializare. Cumpărați bunuri din surse sigure, folosind site-uri de comerț online pe care le cunoașteți sau pe care le-ați mai folosit și verificați recenziile comerciantului, înainte de a achiziționa produsul. De asemenea, păstrați întotdeauna documentele referitoare la plățile pe care le-ați efectuat online. Totodată, cumpărătorii pot primi pe email mesaje care par a fi trimise de societăți sau persoane de încredere, însă, în fapt, adresele de email ale expeditorilor sunt modificate, astfel încât să pară că sunt legitime”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, potrivit monitorulsv.