O femeie s-a prefăcut că e bărbat pentru a se căsători și a rămâne cu averea! Incredibil ce s-a aflat despre ea când a fost deconspirată

De: Cancan
Publicat: 17/02/2018 | 15:32

Ca-n filme! O femeie de 26 de ani din India a șocat pe toată lumea cu povestea ei. Krishna Sen a fost arestată după ce s-a prefăcut a fi bărbat și s-a căsătorit pentru a obține zestre.  Femeia merită un premiu pentru actorie! Pentru a păstra aparențele, Sen fuma și bea extrem de mult, vorbea cu o voce groasă și întreținea relații intime cu miresele doar pe întuneric.

Krishna Sen este acuzată că s-a deghizat în bărbat încă din anul 2014, când s-a căsătorit cu prima femeie. Ea s-a folosit  de Facebook pentru a-și „vrăji” viitoarele mirese, potrivit Daily Mail. Imediat după nuntă s-ar fi produs și despărțirea, apoi Sen s-a căsătorit cu o altă femeie în aprilie 2017. Fostul său socru le-a declarat anchetatorilor că Sen îi hărțuia fiica pentru zestre. Krishna Sen a primit împrumut peste 9.000 de lire sterline de la ei pentru a începe o afacere, însă nu le-a înapoiat banii.

Victimele susțin că nu și-au dat seama că este femeie

La începutul anchetei, polițiștii nu știau acest aspect. Ea a fost arestată pentru că a cerut zestre, lucru ilegal în India. Cu toate acestea, Khrishna Sen le-a dezvăluit polițiștilor că este, de fapt, femeie. Inițial, anchetatorii au crezut că glumește, dar după o expertiză medicală au aflat că femeia le-a spus adevărul.

Victimele susțin că Sen nu s-a dezbrăcat niciodată în fața lor și nu a încercat să întrețină relații intime cu ele. Cu toate acestea, potrivit presei locale, Khrisna Sen a recunoscut că a folosit jucării sexuale în timp ce a făcut sex cu miresele ei, într-un întuneric complet. Femeia le-a spus polițiștilor că și-a dorit dintotdeauna să ducă o viață de bărbat.