O fetiță de 12 ani s-a înecat în mare, pe o plajă din Mangalia

De: Cancan
Publicat: 23/08/2018 | 16:16

O fetiță în vârstă de 12 ani a murit, joi, după ce s-a înecat pe o plajă din Mangalia, fiind a 23-a victimă ce își pierde viața în valurile mării de la începutul acestui sezon estival.

Cadrele medicale ale Serviciului de Ambulanță Judeţean din Constanţa au fost solicitate să intervină joi după-amiază pe plaja Belvedere din Mangalia, unde o fetiță în vârstă de 12 ani fusese scoasă din mare în stare de inconștiență.

Deși a fost resuscitate mai mult timp, fata nu a răspuns manevrelor, fiind declarat decesul.

Steagul Roșu, care interzice scăldatul în mare, este arborat de mai multe zile pe majoritate plajelor din sudul litoralului, marea fiind agitată, cu curenți puternici. Cu toate acestea, foarte multe persoane, inclusiv copii sau vârstnici, ignoră sfaturile salvamarilor și intră în apa mării.

Potrivit unui bilanț realizat de reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța, de la începutul sezonului estival şi până în prezent, 23 de persoane s-au înecat în mare, cinci dintre acestea fiind copii.