O fetiță de 2 ani a căzut de la etajul doi al unui bloc din Iași, dar o minune a făcut ca micuța să trăiască! Ce făcea mama acesteia în acel moment

Publicat: 17/08/2021 | 09:33

O familie din Iași a trăit spaima vieții, după ce fetița lor a căzut de la etajul doi al unui bloc. Din fericire, fetița a scăpat cu viață, medicii acorzându-i primul ajutor. Cum s-a întâmplat acest incident și ce au transmis autoritățile.

O fetiță în vârstă de doi ani a căzut de la etajul al doilea al unui bloc din Iași. O minune, însă, a făcut ca aceasta să trăiască. Incidentul s-a produs în momentul în care mama ei întindea rufele la uscat pe balcon, iar fetița de doi ani rămăsese nesupravegheată în cameră. Minora se sprijinise de plasa de țânțari de la geam, însă s-a rupt și a căzut în gol. Micuța a fost transportată atunci, de urgență, la Spitalul pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași. Din fericire, aceasta nu a suferit răni grave, arată BZI.ro.

„Copilul în vârstă de 2 ani a ajuns în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului pentru Copii «Sfânta Maria» din Iași cu o politraumă prin cădere de la înălțime. Pacienta a ajuns cu o ambulanță de tip C, după ce a suferit un accident. Copilul a căzut de la etajul 2. Acesta este momentan stabil, dar necesită îngrijiri medicale și va mai rămâne internată pentru investigații”, a declarat dr. Lavinia Ionescu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Pentru Copii „Sfânta Maria”, Iași.

La un pas de tragedie! Este un miracol că fetița a scăpat teafără

Blocul unde s-a produs incidentul are doar trei apartamente locuite, în zona Rediu-Tătar. Fetița a căzut pe geam, în gol, când mama ei întindea rufele, incidentul având loc în jurul orei 17:00. Un vecin a oferit și el declarații: „Am văzut poliția și ambulanța, au stat aici, în fața blocului, câteva minute, dar nu am văzut ce s-a întâmplat. La noi în bloc sigur nu a fost nimic, pentru că suntem singurii de aici care avem copil și stăm la parter, nu la etajul 2. Cel mai probabil a fost la blocul de mai sus, dar de ce ar fi stat ambulanța aici și nu acolo?”.

Incidentul a avut loc în urmă cu o zi, în municipiul Iași.

„Un echipaj SAJ, de Tip C s-a prezentat la o fetiță de 2 ani, căzută accidental de la etajul doi al unui bloc, din zona Rediu-Tătar, deoarece echipajul de Terapie Intensivă Mobilă era la un alt caz. Aceasta este conștientă, cu traumatism cranio-cerebral, hematom frontal, contuzie forte toraco-abdominală, dreapta, contuzie cot drept și contuzie gleznă stângă. Fata a fost transportată la spital. Totul s-a întâmplat în timp ce mama întindea rufe la uscat în balcon, iar copilul s-a sprijinit de plasa unui geam deschis”, a spus prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU-SMURD Iași.

Vă reamintim că recent, un incident similar a avut loc și în Ploiești, unde doi gemeni și-au găsit sfârșitul, după ce au căzut de la etajul zece al unui bloc. În acel moment, mama celor doi copii se afla live pe rețelele de socializare și asculta muzică.

Sursă foto: Pixabay