O frizerita din coafor spune ca prima impuscata a fost casiera, apoi sotia lui Vladan

De: Cancan
Publicat: 05/03/2012 | 00:00
O frizerita din coafor, unde a avut loc atacul armat, a relatat ca prima persoana impuscata de Gheorghe Vladan a fost casiera, care a fost nimerita in cap, apoi sotia agentului, dupa care a tras in restul persoanelor din unitate.

Salonul de coafura apartine societatii comerciale Igiena Bucuresti, fiind o unitate de stat. Agentul de politie Gheorghe Vladan, sofer in cadrul Policlinicii Ministerului Administratiei si Internelor, si-a ucis sotia din gelozie, in atacul sau cazand si victime colaterale.

Sotia lui Gheorghe Vladan introdusese actiune de divort la Judecatoria sectorului 4 Bucuresti, primul termen de judecata fiind stabilit pentru miercuri, 7 martie.

Agentul de politie Gheorghe Vladan, care lucra ca sofer la Centrul medical de diagnostic si tratament Dr. N. Kretzulescu-Policlinica Ministerului Administratiei si Internelor, este cel care a deschis focul asupra sotiei sale, Florina Vladan, si a colegelor de coafor, unde femeia lucra.

Opt persoane au fost impuscate, din care doua au decedat.