O mama care a urmarit macelul de pe insula terorii la televizor si-a avertizat fiica: „Stai ascunsa! E deghizat in politist”

De: Cancan
Publicat: 28/07/2011 | 00:00
Echipa. Adolescenta Julie, alaturi de mama ei, Marianne Bremnes, cea care i-a salvat viaţa

Macelul din insula Utoeya a lasat in urma lacrimi, durere si povesti impresionante ale celor care au reusit sa supravietuiasca. Este si cazul unei adolescente norvegiene de 16 ani, pe nume Julie Bremnes. In momentul atacului, se afla pe insula terorii si singurul lucru la care s-a gandit a fost sa-si sune mama. Ca si adolescenta de origine romana Karin Elena Holst, si ea in varsta de 16 ani, Julie nu a apucat sa spuna altceva decat ca cineva incearca sa-i omoare, convorbirea intrerupandu-se brusc. A urmat un schimb de nu mai putin de 41 de SMS-uri, in care fata ii spunea mamei ei, Marianne Bremnes, prin ce trece si intreba intruna cand va veni cineva sa o scape din calea gloantelor lui Breivik. La randul ei, mama, care urmarea cutremurata transmisiunea in direct a atacului, ii spunea fetei ei sa stea ascunsa si sa nu se lase pacalita de criminal, care purta o uniforma de politist. Pentru ca incepuse sa-si piarda speranta ca va fi salvata de politisti, Julie Bremnes i-a spus mamei ei ca o iubeste foarte mult si ca ii pare rau ca s-au mai si certat. Fata participa la scoala de vara a tineretului laburist impreuna cu fratele ei, Jorgen, care s-a salvat aruncandu-se in mare si indepartandu-se de insula inot.

Marianne Bremnes era acasa, in orasul Harstad din nordul Norvegiei, cand a aflat de la stiri ca un barbat trage in tinerii de pe insula Utoeya. Desi vedea la televizor cat de sangeros este atacul, femeia a incercat din rasputeri sa nu-si arate panica in discutiile cu fiica ei. Pentru a-i distrage atentia de la gloantele lui Breivik, Marianne a intrebat-o pe Julie daca vrea sa vina bunicul dupa ea sI sa o aduca acasa, „odata ce se va termina totul”. Intr-un alt SMS, femeia a intrebat-o pe adolescenta de 16 ani daca vrea sa-si schimbe biletul de avion sI sa se intoarca acasa a doua zi. „Vedea in apa numai cadavre. Pe mal, la fel. Un tanar a fost impuscat fix in fata ei”, a povestit mama despre atrocitatile la care a fost martora Julie. „E bine acum, este o fata foarte puternica”, a continuat femeia, mandra ca fiica ei nu si-a pierdut calmul in timpul atacului.

SMS-urile dintre Julie si Marianne Bremnes

Ora 17.42 Fiica: Mami, unde sunt politistii? Zi-le sa se grabeasca! Murim pe capete aici! Mama: Politistii stiu asta. Julie, e grav ce se intampla. Tine-ne intruna la curent. Fiica: Mami, sa stii ca te iubesc, chiar daca am tipat la tine si ne-am certat de cateva ori 🙂 Ora 18.15: Fiica: A venit politia! Mama: Fata mea, stai ascunsa. E deghizat in politist! Ai mare grija. Ora 18.30: Fiica: Inca mai trage in noi. Stau ascunsa in continuare, mi-e frica sa ma ridic. Mama: Vad la televizor ca politistii au inceput sa duca oameni la tarm. Te-au gasit? Fiica: Cauta oameni in apa, nu au ajuns la mine! Ora 19.01 Fiica: Ce mai dau la stiri? Mama: Julie, s-a terminat, l-au prins…