O mamă și-a omorât cei patru copii, cât era în stare de ebrietate. Ce scuză a invocat femeia de 27 de ani

Publicat: 06/05/2022 | 08:09
Mama ucigașă. Sursă foto: Facebook

O tânără de 27 de ani și-a înjunghiat cele trei fete și băiețelul bebeluș, până când i-a ucis. Femeia consumase alcool înainte și a încercat să se sinucidă după crima săvârșită, dar a fost salvată de medici. Anchetatorii încearcă să descopere dacă cei mici au fost și otrăviți înainte. 

Zilele acestea a avut loc o adevărată tragedie. O femeie de 27 de ani și-a ucis cu sânge rece cei patru copii minori. Cel mai mic dintre ei. Delfino Aquino avea doar zece luni și era băiețel. Celelalte trei fetițe, Alisey Aquino, Itzayana Aquino și Arelis Aquino aveau, în ordine, doi ani, cinci ani și opt ani. 

Mama și-a ucis copiii chiar în casa în care locuia cu soțul său, în timp ce se afla în stare de ebrietate. După teribila crimă, a vrut să se sinucidă, tăindu-și gâtul. Medicii specialiști și polițiștii au venit la locul morții celor mici și au reușit să-i salveze viața. Pentru cei mici era deja prea târziu. (CITEȘTE ȘI: Scandalagiul Vlad Obu i-a băgat mâna în gât blondei cu care a mers în club! ”Videochatistul” care a speriat Mamaia nu se potolește!)

Scuza mamei criminale. De ce i-ar fi omorât pe cei mici

Ucigașa le-a povestit polițișilor că motivul pentru care i-ar fi omorât pe cei mici ar fi fost faptul că se săturase de soțul său de 62 de ani. Bărbatul ar fi fost foarte gelos și, după cum au dezvăluit vecinii, o bătea frecvent. Pentru a scăpa de el, voia să-i omoare pe cei mici și să se sinucidă după aceea. 

Anchetatorii încă lucrează la cazul crimei sângeroase și încearcă să vadă dacă cei mici fuseseră și otrăviți în prealabil. 

„De menționat că victimelor le-au fost făcute și teste chimice, ale căror rezultate sunt în curs și vor fi anunțate cu promptitudine”, a declarat Procuratura Generală Oaxaca. (CITEȘTE ȘI: Poliția Rutieră din Capitală a făcut anunțul. Ce se va întâmpla în acest weekend)

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult