O mireasă și-a mințit rudele că nu are bani să își facă nunta și a cerut de la fiecare câte 15.000 $. ​Cum s-a răzbunat pe cei care nu au putut să o ajute

Publicat: 09/04/2021 | 13:53

O mireasă și-a mințit câteva rude că nu are bani să își facă nunta, după care a cerut de la fiecare câte 15.000 de dolari. Invitații care nu au putut să-i ofere suma de bani cerută au plătit un “preț” stabilit tot de tânără. Planul rușinos a ieșit la iveală după un an, când aceasta a postat pe Facebook un mesaj emoționant despre ziua cea mare care, teoretic, fusese “anulată”.

O femeie s-a făcut de râs după ce și-a pus în aplicare un plan machiavelic

O femeie și-a păcălit mai multe rude să-i achite o parte din nota de plată pentru nuntă; ea a cerut câte 15.000 $ de la fiecare. Cei care nu au putut să-i ofere suma indicată au fost anunțați că nunta s-a anulat, de fapt.  În realitate, mireasa nu și-a dorit ca aceștia să îi fie alături în ziua cea mare.

Într-o postare anonimă pe Reddit, mireasa, care a fost redenumită Karen, și-ar fi sunat fratele Matt, cu două zile înainte de fericitul eveniment și i-a cerut bani.

“Am depus depozite pentru hol, fotograf, catering, flori și DJ, dar nu știam că trebuie să plătesc integral în ziua nunții mele, credeam că aș putea plăti mai târziu”, se arată în mesajul scris pe cunoscuta rețea de socializare, relatează The Daily Mirror.

Ulterior, ea l-a întrebat pe bărbat dacă are 15.000 de dolari și îi poate împrumuta, iar răspunsul acestuia a fost unul negativ. Cei doi au mai vorbit la telefon câteva minute și au încheiat discuția telefonică. După 10 minute, Matt a fost sunat de o domnișoară de onoare care i-a spus că nunta surorii sale a fost anulată.

La un an de la fericitul eveniment, Karen s-a dat de gol singură – ea a postat pe contul său de Facebook următorul mesaj: “Aniversare fericită de un an. Nu îmi vine să cred că a trecut deja un an. Aici sunt poze de la nuntă”.

Karen, supărată pe cei care nu și-au permis să dea 15.000 $ pentru nunta ei

Un prieten din anturajul lui Karen a mărturisit că aceasta este nemulțumită de apropiații care nu i-au picat în plasă și, totodată, nu au participat la nunta sa.

“A avut o nuntă foarte mică, cu o petrecere de dimensiuni bune. Propriul ei frate, bunica și câteva mătuși nu erau invitate. 10 ani mai târziu, ea încă se plânge că nu au fost acolo pentru «ziua ei specială», a declarat amicul lui Karen, potrivit The Daily Mirror.

Sursa foto: www.freepik.com