O nouă condamnare pentru tânăra de origine lituaniană care și-a omorât fetița de doar două luni, la Stoenești

Publicat: 25/05/2021 | 10:22

Gabriele Vasiliauskaite, tânăra de origine lituaniană stabilită în comuna Stoenești care în vara anului 2020 și-a omorât fetița în vârstă de numai două luni a primit o nouă condamnare. Pedeapsa a fost extinsă cu aproximativ 10 ani.

Gabriele Vasiliauskaite a avut o primă condamnare de 8 ani și 4 luni de închisoare, sentința fiind data de magistrații Tribunalului Olt. Însă, după apelul făcut de procurori, Curtea de Apel Craiova a desființat sentința data de instanța olteană, cauza fiind trimisă spre rejudecare. (CITEȘTE ȘI: LITUANIANCA CARE ŞI-A OMORÂT FETIŢA DE DOAR DOUĂ LUNI, LA STOENEŞTI, RĂMÂNE DUPĂ GRATII)

Astfel, săptămâna trecută, tânăra acuzată de omor calificat a primit o nouă condamnare, de data aceasta pedeapsa fiind de 18 ani de închisoare. Decizia Tribunalului Olt nu este însă definitivă și poate fi atacată cu apel în zece zile de la pronunțare. Până marți, 25 mai, decizia instanței de judecată a fost încă atacată cu apel.

Și-a ucis fetița de numai două luni

Tânăra de origine lituaniană a ajuns în atenția oamenilor legii după ce în vara anului 2020 și omorât fetița în vârstă de numai două luni. Din cauza faptului că aceasta plângea și nu putea să o liniștească, tânăra a agresat-o până când aceasta a decedat.

„Pentru că fiica minoră, în vârstă de două luni, plângea, a încercat să o liniștească și nu reușea. Atunci a început să o zdruncine foarte tare și s-a produs un hematom. Pentru că micuța a continuat să plângă, a continuat să o agreseze, iar în urma loviturii i s-a fracturat coloana. La scurt timp, a decedat”, a declarat Anca Anuța, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, la momentul respectiv.

 

Sursa foto: pexels.com