O nouă nuntă regală! Prinţesa Eugenie s-a logodit cu Jack Brooksbank

De: Cancan
Publicat: 23/01/2018 | 09:49

Casa Regală a anunţat o nouă nuntă! Prinţesa Eugenie, nepoata reginei Elisabeta a II-a, s-a logodit cu iubitul ei, Jack Brooksbank.

Prinţesa Eugenie, în vârstă de 27 de ani, a fost cerută de soţie de iubitul ei (31 de ani) în Nicaragua la începutul acestei luni, cu un inel impresionant: un inel cu safire în formă de floare de lotus, înconjurate cu diamante.

Inelul primit de Prinţesa Eugenie seamănă destul de mult cu cel al mamei acesteia, Sarah Ferguson.

Prinţesa Eugenie şi Jack Brooksbank vor păşi în faţa altarului pentru a face schimb de jurăminte în toamna acestui an, iar ceremonia va avea loc la Castelul Windsor, la aceeaşi capelă în care se vor cununa şi Prinţul Harry cu Meghan Markle, în mai, potrivit dailymail.co.uk.