O pensionară din Iași, victima unei escrocherii! A fost păcălită să ia somnifere și apoi jefuită

Publicat: 18/10/2021 | 11:07

O pensionară din Iași, în vârstă de 85 de ani, a fost jefuită de o escroacă. Aceasta a păcălit-o pe bătrână, iar cerut ajutorul, a ajuns în casa ei, iar apoi a jefuit-o. Femeia a fost condamnată la aproape șapte ani de închisoare.

O pensionară din Iași a fost victima unei femei fără scrupule. Cele două s-au întâlnit la biserică, acolo unde escroaca a impresionat-o pe bătrână cu o poveste tristă. I-a spus că nepoata sa are cancer și a convins-o pe bătrână să o ajute cu o sumă de bani. Ulterior, cele două au păstrat legătura, iar într-o zi escroaca i-a făcut o vizită pensionarei. (CITEȘTE ȘI: PENSIONARĂ DIN IAȘI, JEFUITĂ DE UN BĂRBAT CARE ÎI CERUSE VIN. FEMEIA A RĂMAS FĂRĂ NICIO PASĂRE ÎN CURTE)

După ce a ajuns acasă la bătrână, escroaca a rugat-o să o lase să petreacă noaptea în casa acesteia, iar bătrâna a primit-o cu brațele deschise. În timpul cinei, escroaca a convins-o pe femeie să ia două pastile, ce erau de fapt somnifere. După ce bătrâna a adormit, escroaca a jefuit-o, făcând o pagubă de 2.500 de lei.

„În noaptea de 22 spre 23 februarie 2021, în timp ce se afla la domiciliul persoanei vătămate, inculpata a convins-o să ingereze două pastile cu efect hipno-inductor (care induce somnolența). Apoi, profitând de starea acesteia de inconștiență și de neputința de a se apăra, inculpata a deposedat-o de verigheta de pe deget și cerceii din urechi, telefonul mobil marca Nokia 216, două eșarfe, suma de 150 de lei și o pereche de cercei, bunuri pe care le avea în locuință, după care a plecat, prejudiciul cauzat fiind de 2.500 de lei”, au afirmat procurorii ieșeni, potrivit biz.ro

Escroaca a fost pedepsită

A doua zi, bătrâna s-a trezi singură în casă și și-a dat seama că a fost jefuită. Aceasta a anunțat-o pe fiica ei, care a încercat să dea de escroacă și să recupereze bunurile. Cum aceasta a fost de negăsit, cele două au mers la Poliție.

Oamenii legii au depistat-o pe femeie și au adus-o în fața Instanței. Acum, aceasta a fost condamnată și riscă aproape 7 ani de închisoare. Sentința nu este definitivă, aceasta putând fi contestată. Mai mult, escroca a fost obligată și la plata unor daune materiale și morale.

„Instanța obligă inculpata să îi plătească părții civile E.I. suma de 2.022 de lei, daune materiale, și 2.000 de lei, drept daune morale. Dispune restituirea sumei de 478 de lei către partea civilă, suma de bani fiind sustrasă de la partea civilă”, au afirmat judecătorii ieșeni.

(VEZI ȘI: SĂ VEZI ȘI SĂ NU CREZI! CE ANUNȚ A DAT O PENSIONARĂ ÎN ZIAR: „DACĂ TE NUMEȘTI TODIRIȚĂ ȘI-ȚI ADUCI AMINTE DE…”)