O persoană a intrat cu mașina în mulțimea de oameni, în Cernica!

Publicat: 10/07/2022 | 15:40
Accident cumplit în Cernica

Accident cumplit în Cernica! Un bărbat a intrat cu mașina în curtea Mănăstirii Cernica. Mai multe persoane au fost grav rănite. Recent a fost confirmat decesul uneia dintre victime. 

UPDATE: În urmă primelor verificări efectuate de poliţişti a rezultat faptul că un conducător auto, în vârstă de 42 de ani, în timp ce conducea un autoturism, pe aleea de acces din curtea Mănăstirii Cernica, a acroșat 2 persoane de sex feminin.

Pentru femeia de 63 de ani a fost declarat decesul, iar femeia în vârstă de 33 de ani a fost transportată la o unitate spitalicească din București, pentru acordarea de îngrijiri medicale și investigații de specialitate.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatele alcooltest și drug test, rezultatul fiind negative atât pentru consumul de alcool, cât si pentru consumul de substanțe psihoactive, la volan.

Totodată bărbatul în cauză a fost transportat la spital, pentru recoltarea de mostre biologice.

De asemenea, din verificări a rezultat faptul că, aleea respectivă, din curtea Mănăstirii Cernica, este un drum închis circulației publice, prevăzut cu o poartă de acces și barieră, intrarea fiind condiționată de achitarea unei taxe.

Cazul a fost preluat de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Ilfov, care au deschis un dosar de urmărire penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și, respectiv vătămare corporală din culpă.

Duminică, 10 iulie, în jurul orei 14:00, a avut loc un accident în Cernica. Un șofer a intrat cu autovehiculul direct în curtea Mănăstirii Cernica, iar CANCAN.RO are primele imagini exclusive. 

Mai multe echipaje de poliție și de pompieri s-au deplasat la locul faptei pentru a ajuta victimele. Oamenii legii încearcă să vadă care a fost cauza accidentului. Medicii se luptă pentru a-i salva pe cei care se află în stare gravă. 

Potrivit primelor declarații, șoferul susține că a pierdut controlul autovehiculului. Volanul mașinii s-a blocat și nu a putut evita impactul. Bărbatul obținuse permisul auto cu doar câteva săptămâni înainte, în luna iunie.

Accidentul pe care l-a provocat a rănit trei persoane care se aflau în curtea Mănăstirii Cernica. Printre victime, se numără și o femeie de 60 de ani, care era pieton. Medicii i-au confirmat decesul. 

În aceste momente, echipajele SMURD încearcă să stabilească dacă celelalte două persoane rănite vor avea nevoie de spitalizare. (CITEȘTE ȘI: Tragedie la metroul de la Piața Victoriei! O femeie a decedat după ce a fost prinsă sub metrou!)

Oamenii legii l-au testat pe șofer. Băuse înainte să se urce la volan?

Inspectoratul Județean de Poliție Ilfov a transmis că bărbatul care a făcut accidentul a fost testat. Rezultatul dovedește faptul că respectivul nu consumase alcool.

„Astăzi, 10 iulie a.c., în jurul orei 14:38, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat cu privire la faptul că, pe aleea din curtea Mănăstirii Cernica, un autoturism a lovit mai multe persoane.

La fața locului s-au deplasat imediat polițiștii orașului Pantelimon, pentru efectuarea de cercetări și investigații.

Din impact a rezultat rănirea a trei persoane din care pentru una s-a declarat decesul, iar pentru alte două persoane se acordă îngrijiri de specialitate de către echipajele medicale sosite la fața locului.

În cauză, conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

Imagine de la locul accidentului. Sursă foto: CANCAN.RO

La acest moment, polițiștii rutieri efectuează verificări și cu privire la stabilirea certa a naturii locului în care s-a produs evenimentul rutier, respectiv dacă acesta este pe drum public, așa cum este definit de prevederile OUG 195/2002 și a Regulamentului de aplicare a acestei ordonanțe, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se dispună măsurile legale care se impun”, a transmis IPJ Ilfov. (CITEȘTE ȘI: Au venit rezultatele autopsiei! Ce scrie în certificatul de deces al Roxanei, românca sfâșiată de rechin în Egipt)

Știre în curs de actualizare. Vom reveni imediat cu ultimele detalii de la locul accidentului. 

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult