O polițistă din județul Gorj și-a ucis mama și copilul, iar apoi s-a sinucis

De: Cancan
Publicat: 29/07/2018 | 19:59
O polițistă din județul Gorj și-a ucis mama, iar apoi s-a sinucis

O polițistă din județul Gorj și-a ucis mama, iar apoi s-a sinucis. Femeia ar fi folosit pistolul pe care îl avea în dotare soțul ei, de asemenea polițist.

Astăzi, în jurul orei 19.00, un polițist, din cadrul Postului de Poliție comunal Mătăsari, a sesizat, prin apel 112, că soția sa, agent de poliție la TF Tg.-Jiu, încadrată în 2006, și-a împușcat mortal mama, în zona toracelui, după care s-a împușcat în cap, folosind pistolul din dotarea acestuia.

Deplasându-se la fața locului, în comuna Bălești, sat Ceauru, județul Gorj, în interiorul locuinței, polițiștii au găsit și un minor, în vârstă de 6 luni, care a fost transportat la spital, cu leziuni în zona capului. Polițista a fost găsită cazută, lângă ușa de la intrarea în locuință, cu pistolul lângă ea, iar mama acesteia într-o cameră, în pat.

Polițiștii fac cercetări

La acest moment, polițiștii efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii acestui evenimet. Polițista a fost testată psihologic ultima dată în luna mai a anului 2017, înainte de a intra în concediu maternal. Polițistul deținea pistolul la domiciliu, conform prevederilor legale, iar ultimul control a fost efectuat la locuința acestuia, la începutul acestui an.