O tânără de 21 de ani îşi caută părinţii biologici pe Facebook: ”Poate în pragul acestor sărbători de iarnă se va întâmpla o minune”

De: Cancan
Publicat: 11/12/2018 | 23:17

O tânără de 21 de ani îşi caută cu disperare părinţii biologici pe Facebook.  Aceștia ar locui în Craiova. Fata a fost adoptată de către o familie din California însă își dorește cu ardoare să o cunoască pe cea care i-a dat viață, dar și pe tatăl ei. Așa că a postat un anunț pe pagina de socializare ”Copiii niciodată uitați ai României” și speră ca cineva să o ajute și să-i găsească, într-un final, pe părinții ei biologici. 

“Numele meu românesc a fost COJOCARU DIANA, am 21 de ani și m-am născut în orașul CRAIOVA, județul Dolj. La vârsta de un an am fost adoptată din București de o familie minunată californiană. Sunt în căutarea părinților mei biologici, dar, din păcate, nu cunosc numele lor. Bănuiesc că unul din părinții mei se numea tot COJOCARU, ca și pe mine.  

Îmi doresc foarte mult să-i găsesc, dar neavând suficiente informații, nu am avut succes până acum. Doresc să cer ajutorul tuturor de aici cu o simplă DISTRIBUIRE, poate așa anunțul meu va fi văzut de cineva care mă cunoaște pe mine sau pe familia mea biologică. Poate și ei sunt în căutarea mea!! Vă mulțumesc din suflet și aștept cu nerăbdare vești, poate în pragul acestor sărbători de iarnă se va întâmpla o minune și-mi voi găsi familia așa cum întotdeauna mi-am dorit”, a postat tânăra pe pagina de socializare.