Oamenii veniți să-l vadă pe ÎPS Pimen la Suceava au uitat de regulile stării de alertă. Lumea s-a îngrămădit în biserică. FOTO

De: T.S
Publicat: 20/05/2020 | 23:44

Sicriul cu trupul neînsufleţit al ÎPS Pimen a ajuns la Suceava, miercuri seara, iar slujba religioasă a fost oficiată în curtea Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou. Fostul prelat a fost întâmpinat de zeci de credincioși care au uitat de distanțarea socială.

În imaginile surprinse la catafalcul ÎPS Pimen de Svnews.ro se vede clar faptul că oamenii nu respectă cei 2 metri impuși de autorități și biserică. În urmă cu puțin timp, BOR punea la dispoziție îndrumări către unitățile de cult ale Bisericii Ortodoxe Române din țară, privind accesul credincioșilor ortodocși în lăcașurile de cult, în cimitire, și participarea acestora la sfintele slujbe.

Printre ele s-a aflat și recomandarea ca persoanele care au acces în biserică, pentru rugăciune individuală şi spovedanie, vor respecta distanţa de 2 m, așteptând pe un singur rând. Distanța de 2 m între două persoane urmează a fi respectată de la intrarea în biserică până la părăsirea ei.

De asemenea, conform stării de alertă, „slujba de înmormântare va fi săvârşită în biserică (număr de maximum 16 persoane) sau în aer liber, respectându-se toate normele sanitare, distanţă de 2 m şi alte prevederi legale în vigoare.

Măsurile nu au mai contat

Slujba religioasă a fost oficiată în curtea Mănăstirii de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ÎPS Teofan, locţiitor al Arhiepiscopului Sucevei şi Rădăuţilor, de PS Damaschin Dorneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor şi un sobor de preoţi.

Deşi iniţial s-a anunţat că BOR va lua măsuri stricte de siguranţă, zeci de credincioşi s-au adunat la slujba de depunere a sicriului. Mai mult, chiar dacă biserică nu pot intra mai mult de cinci persoane, din numărul acestora a fost mult mai mare, potrivit imaginilor apărute în spațiul public.

Slujba specială pentru ÎPS Pimen are loc în contextul în care zeci de români nu îşi pot conduce pe ultimul drum rudele decedate de coronavirus, decât cu anumite restricţii.

ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a încetat din viaţa, miercuri, în secţia ATI a Institutului Matei Balş din Capitală, din cauza coronavirusului.Slujba înmormântării Părintelui Arhiepiscop Pimen al Sucevei și Rădăuților va avea loc vineri, 22 mai, la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, începând cu ora 12.00, fiind precedată de slujirea Sfintei Liturghii.

Foto Svnews.ro