Oana Roman, anunț tranșant după 5 ani de căsnicie: „Am spus că nu mai pot!”

De: Cancan
Publicat: 01/01/2019 | 17:26

Oana Roman a trecut prin momente dificile în ultimii, atât din cauza problemelor de sănătate, dar și pe plan personal a fost greu încercată, fiind la un pas să se despartă de soțul ei, Marius Elisei, cu care are o fetiță, Isabella. Vedeta a postat un mesaj pe rețelele de socializare, în care povestește, pe scurt prin ce a trecut în cei aproximativ cinci ani de căsnicie.

13 decembrie 2013.

13 decembrie 2018.

Acum cinci ani împodobeam bradul şi Marius Elisei a venit lângă mine, a deschis cutiuţa şi a pus întrebarea! Şi eu am zis da. De atunci am trecut împreună prin foarte multe, cât pentru două vieţi. Am fost realmente alături şi la bine şi la rău. Am trecut peste operaţiile mele, ale lui, peste lungile nopţi cu febră ale Isei, am trecut împreună prin momente de cumpănă, dar şi de imensă bucurie. Am trecut peste momentele în care eu am spus că nu mai pot, el la fel, peste crize de nervi, zile în care nu aveam nici măcar un leu, peste critici, răutate, ură şi invidie. Am mers mereu mai departe, ne-am ridicat peste toate zidurile care ni s au pus în faţă, şi nu ne-a despărţit nimic. Pentru că ne uneşte iubirea! Şi un copil minune! Ne-am îmbogăţit cu iubire, amintiri frumoase, zâmbete, şi sentimentul că ne aparţinem unul altuia!„, a scris Oana Roman pe pagina sa de Facebook.

OANA ROMAN, DEZAMĂGITĂ DE PROPRIUL PĂRINTE

Oana Roman a mărturisit că l-a sfătuit pe tatăl ei să fie activ pe rețelele de socializare. Petre Roman nu a ascultat-o, în ciuda faptului că fiica lui i-a prezentat o serie de argumente foarte bune pentru care e necesar să înceapă să facă asta. Vedeta a subliniat că părintele ei este unul dintre oamenii care pot spune adevărul despre istoria țării și nu numai.

“Tata refuză categoric să fie prezent pe reţelele de socializare. I-am explicat că, din păcate, lumea nu mai citeşte. România e aşa cum e. Nişte fapte trebuie arătate pentru ca istoria să se scie corect. Trebuie să scriu şi eu o carte. Amintirile se estompează încet, încet. Pentru că nu reuşesc să notez, nu mai fac faţă la un moment dat, obosesc prea tare. Caut o altă tânără care ar vrea să facă alături de mine ca un stagiu, n-am bani să îi dau deocamdată. Va învăţa o meserie”, a declarat Oana Roman în cadrul emisiunii “Vorbește Lumea”.

Tot astăzi, fiica lui Petre Roman a postat un mesaj pe pagina ei de Instagram, unde anunța că își caută asistentă. În rândurile scrise, Oana Roman a notat și criteriile pe care aceasta trebuie să le îndeplinească.

“Caut asistentă care să vrea să facă un stagiu, să înveţe, să cunoască lume frumoasă, să mă însoţească la evenimente şi pe platourile tv şi care să mă ajute cu postări pe Instagram, poze şi filmuleţe”, a scris Oana Roman pe contul său oficial de Instagram.