Oana Roman, atac la adresa lui Marius după ce s-a cuplat cu altă femeie: „Acum va avea ocazia să și-l facă”

Publicat: 07/01/2021 | 07:41
Oana Roman, atac la adresa lui Marius după ce s-a cuplat cu altă femeie: "Acum va avea ocazia să și-l facă"

 

Oana Roman și Marius Elisei au pus punct relației dintre ei și cât de curând va începe și divorțul. Și, chiar dacă Oana dă dovadă de curaj și putere, există ceva în sufletul ei care nu-i dă pace. Vedeta nu mai poate rămâne însărcinată și, spune ea, asta era cea mai mare frustrare a lui Marius. 

Când se gândește la trecut și la tot ce a însemnat Marius Elisei în viața ei, Oanei Roman îi apar lacrimi pe față. Pe lângă momentele de fericire pe care le-a trăit alături de el, vedeta a simțit cel mai de preț sentiment, acela de a fi mamă. Cu toate acestea, e bine știut că sarcina pe care Oana Roman a avut-o nu i-a adus doar bucurie, ci și probleme de sănătate. Și, chiar dacă le-a depășit, Oana Roman nu va mai putea fi mamă pentru a doua oară. Nu a fost deloc ușor, dar s-a obișnuit cu acest gând, în schimb, Marius nu a putut suporta că va avea doar un singur copil.

”Eu nu mai am voie să fac un copil. Din cauza operației pe care o am, e imposibil. Mi-aș mai fi dorit unul, mai ales că Izabela este un copil atât de cuminte. Dar, doctorul mi-a zis foarte clar că nu se mai poate. Și am uitat… spre frustrarea lui Marius, care își mai dorește un copil și acum va avea ocazia să și-l facă”, a spus Oana Roman, cu un zâmbet amar pe chip, în emisiunea ”Trairi alaturi de Andreea Mantea”.

CITEȘTE ȘI: ” CE SPUNE ANDREEA TONCIU DESPRE CEL DE-AL DOILEA COPIL. ESTE SAU NU PREGĂTITĂ SĂ DEVINĂ MĂMICĂ DIN NOU? „ÎMI DORESC…

Oana Roman și Marius Elisei și-au spus adio

Motivele despărțirii dintre Oana și Marius rămân în continuare neștiute, dar un lucru e cert, vedeta a tras cu dinții ca acest mariaj să nu se termine.

„Practic nu am avut de ales. Nu a fost decizia mea, nu a fost dorința mea. Eu am făcut tot ce am putut, ce am demonstrat că pot, am făcut-o pentru noi ca familie, n-a fost de ajuns. Am înțeles că nu se mai poate merge mai departe și o să-mi văd de drumul meu, atât din punct de vedere al vieții profesionale cât și personale. Cred că e cea mai bună decizie și cea mai corectă. Eu trebuie să mă concentrez să-mi văd de acest copil minunat pe care îl am și să-mi văd de viața mea”, a spus Oana Roman, într-una din primele sale declarații despre despărțirea de Marius Elisei.

VEZI ȘI: ” CUM A REACȚIONAT PETRE ROMAN, ATUNCI CÂND A AFLAT DE DIVORȚUL OANEI ROMAN DE MARIUS ELISEI

Delina Filip
Absolventă a "Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării" București. A urmat cursurile școlii de televiziune ”Intact Media Academy”, iar apoi a lucrat în cele mai importante trusturi de presă din România. S-a alăturat echipei CANCAN.RO în anul 2020, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. citește mai mult