Oana Roman este hotărâtă să își schimbe radical viața! „Situația este grea, mulți ați observat”

Publicat: 18/01/2023 | 14:41

Oana Roman a reușit de-a lungul timpului să își formeze pe rețelele de socializare o comunitate uriașă de fani. Vedeta îi ține la curent pe internauți cu activitățile pe care le desfășoară zilnic și nu se ferește să vorbească și despre momentele mai puțin plăcute prin care trece. Recent, partenera lui Marius Elisei le-a povestit celor care o urmăresc că trece printr-o perioadă grea, iar în viitorul apropiat va fi nevoită să facă mai multe schimbări radicale în viața sa. 

Pentru Oana Roman, anul 2023 nu a început prea bine. Se pare că problemele cu care se confruntă în ultima perioadă i-au dat mari bătăi de cap, din acest motiv este decisă să facă unele schimbări majore în viața sa. Vedeta a recunoscut fără ocolișuri că aceste situații au reușit să o afecteze, însă speră că în curând problemele se vor rezolva.

„Știi momentul ăla când simți că îți fuge pământul de sub picioare? La mine de epuizare fizică, dar mai ales psihică.

Mulți ați observat că sunt mai tristă și mai obosită în ultima vreme. Eu nu pot să vă mint. Mâine sper să am putere și timp ca să vă explic tot. Și să lămuresc tot. Noapte bună, dragilor”, a spus Oana Roman inițial.

Oana Roman a vorbit despre perioada grea prin care trece

 

Oana Roman: „Trebuie să iau niște decizii”

Vedeta a găsit ca de fiecare dată puterea să vorbească cu fanii săi, deși mulți au încurajat-o să nu își mai expună viața personală în mediul online. În același timp, Oana Roman a ținut să le mulțumească tuturor celor care au sprijinit-o în ultimele zile și care că i-au înțeles situația.

„Am zile grele și sunt extrem de obosită în această perioadă. Cu toate astea, reușesc să am multă energie ca să pot să-mi văd de toate treburile, să pot să țin dieta mea post intermitentă, să pot să ajung în punctul în care să încep să continui să slăbesc, pentru că am fost într-o perioadă de stagnare.(…) Înainte să încep drumurile multe pe care le am de făcut astăzi, vreau să vă mulțumesc pentru toate mesajele pe care mi le-ați trimis de aseară când am spus că astăzi o să încerc să îmi fac timp pentru a vorbi un pic despre situația actuală.

VEZI ȘI: OANA ROMAN, MESAJ ÎNDUIOȘĂTOR PENTRU MARIUS ELISEI! CE I-A TRANSMIS CU OCAZIA CELEBRĂRII A 9 ANI DE LA CUNUNIA CIVILĂ

Mi-a plăcut foarte tare că majoritatea dintre ele au fost pe ideea: nu trebuie să dau niciun fel de explicații, «e viața ta, sunt deciziile tale și nu ne dorim decât să fii bine» și chestia asta m-a bucurat foarte tare și m-a făcut să mă gândesc că «Da, nu este nevoie să dau niciun fel de explicații». Situația este grea, incertă în sensul în care trebuie să iau niște decizii pe care cred că deja le-am luat, dar trebuie să le pun și în aplicare. Mulțumesc mult”, a mai spus Oana Roman în mediul online.