Oana Roman, răpusă de durere: „Doamne ce veste cumplită! Încă nu reuşesc să procesez că a murit”

De: Cancan
Publicat: 16/05/2019 | 10:22

Oana Roman este distrusă de durere și nu își poate reveni, după ce a aflat că unul dintre cei mai buni prieteni ai ei s-a stins din viață. Vedeta a postat un mesaj pe rețelele de socializare, în care le împărtășește prietenilor virtuali cât de rău se simte și își aduce aminte cu drag de omul care i-a fost alături, mai ales la evenimentele importante din viața ei.

Fiica lui Petre Roman era foarte apropiată de Răzvan Ciobanu, iar moartea lui a șocat-o și a întristat-o foarte tare. „Doamne ce veste cumplită! Încă nu reuşesc să procesez! E absolut șocant când un prieten pleacă așa cumplit şi brusc! A plecat un om extrem de talentat, aproape genial! Mi-a făcut una dintre cele mai frumoase rochii din viaţa mea acum mulţi ani, la nunta lui Chivu, apoi rochia de la cununia civilă şi a fost lângă mine în momente importante! Drum lin printre stele şi Dumnezeu să te ierte ! Rip, Răzvan Ciobanu. O veste șocantă! Și încă o lecție desper faptul că viața e prețioasă și că trebuie să ne bucurăm de ea în fiecare secundă! Drum lin printre stele și Dumnezeu să te ierte!”, a mai scris ea.”, a scris Oana Roman pe pagina ei de Instagram.

Oana Roman, la înmormântarea lui Răzvan Ciobanu

Oana Roman: ”Am făcut greşeala să-i povestesc soţului meu trecutul meu amoros”

Din cauza unor certuri aprige au avut inclusiv gânduri de despărţire. Chiar și-așa, cu toate greutăţile prin care au trecut, cuplul nu a cedat. Oana Roman a mărturisit şi că soţul ei este extrem de gelos. Este unul din motivele certurilor dintre ei, motiv care a făcut-o pe Oana Roman să se gândească la despărţire.

Eu am făcut greşeala să-i povestesc soţului meu trecutul meu amoros. Spun greşeala pentru că el e încă tânăr şi nu gândeşte ca mine. Este gelos! El nu înţelege de ce îmi salut foştii iubiţi sau de ce stau de vorbă cu ei. El spune că odată ce s-a terminat o relaţie, s-a încheiat şi gata.

Am încercat să-i explic că mi se pare normal să te comporţi civilizat cu un „fost”, dar el are altă părere. Au fost multe momente în căsnicia noastră când am vrut să ne despărţim, dar nu am făcut-o căci ne-am dat seama că noi trebuie să fim împreună. Deci pot să zic că trăim într-adevăr o mare iubire„, a spus vedeta la Cristina Şişcanu Show.