Oana Sârbu împlinește 50 de ani: ”Nu-s cu zâmbetul pe buze…“

De: Cancan
Publicat: 13/05/2018 | 12:34

Oana Sârbu împlinește frumoasa vârstă de 50 de ani și se ocupă foarte mult de partea sufletească, face ce îi place cel mai mult și anume să cânte. Discretă ca întotdeauna, vedeta spune că-și va petrece ziua de naștere fie într-o excursie, fie la un concert de jazz. Nu înainte însă de a mânca alături de familie din tortul delicios pe care i l-a făcut mătușa ei nonagenară.

Ori merg într-o excursie în Munții Măcinului, ori merg să-l ascult pe Sorin Zlat la Green Hours. Mătușa mea de 92 de ani mi-a făcut un tort de ciocolată, ca-n fiecare an. Am mii de mesaje de la prieteni și admiratori, așa că… ce să-mi doresc mai mult?”, a declarat Oana Sârbu pentru libertatea.ro.

Întrebată cum reușește să fie mereu cu zâmbetul pe buze, Oana mărturisește: “Ohhh, dar nu-s cu zâmbetul pe buze mereu! Chiar azi, cineva foarte sensibil m-a întrebat de ce am părut tristă la televizor, când era vorba despre sărbătorirea mea… Eu sunt influențată de stări și e greu să disimulez. De altfel, nici nu-mi propun. Zâmbesc fiindcă-i fun… și-mi stă bine. Dar sunt dependentă de trăirile mele interioare. Mie așa-mi place să fiu, ca mine, nu altfel, dacă sunt în public. De câte ori încerc să disimulez, îmi iese o fasole bătută. Urăsc condiționările și constrângerile”.

Artista a mai declarat pentru aceeași sursă că nu are o rețetă anume pentru felul în care arată, mai degreabă are o genă. O iau ca pe un compliment, mulțumesc! Nu am o rețetă anume. Cred că sunt norocoasă să am o genă bună. De asemenea, am un echilibru în tot ce fac. Și nu în ultimul rând – poate chiar în primul! -, iubirea mă face frumoasă, spirituală, generoasă cu emoțiile mele. Starea interioară ne dă vârsta și sănătatea. Și asta ne face frumoși. Iar generația noastră e cea a unor oameni frumoși, autentici, fără artificii”.